Cum își cumpără Arabia Saudită imaginea în Occident cu banii din petrol: miliarde pompate în companii de jocuri video

Cum își cumpără Arabia Saudită imaginea în Occident cu banii din petrol: miliarde pompate în companii de jocuri video

Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, stă, literalmente, pe o comoară extrem de prețioasă: rezervele de petrol. Prințul Mohammed bin Salman folosește acești bani pentru a se pune bine cu lumea bună.

Arabia Saudită e unul dintre marii exportatori de petrol ai lumii și liderul de facto al OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol. Prințul Mohammed bin Salman, cunoscut drept MBS, folosește acești bani pentru a-și cumpăra imaginea în Occident. Practic, vrea să fie văzut ca un reformator și un lider cu viziuni progresiste.

Are un plan ambițios până în 2030 – denumit generic Saudi Vision 2030 – prin care vrea, teoretic, să atragă investitori și să facă investiții în turism. În realitate, însă, e un instrument de propagandă. Lumea se uită cu atenție spre el, însă, iar ultimele investiții sunt cel puțin inedite.

A decis, de câțiva ani, să investească miliarde de dolari în companii americane și nu numai de jocuri video. Pe listă se află giganți precum Electronic Arts, Take-Two Interactive și Activision Blizzard.

Miliarde de dolari investite de Arabia Saudită în jocuri video

Ultima investiție de acest fel se ridică la nu mai puțin de trei trilioane de dolari – adică o mie de miliarde de dolari. O sumă imensă prin care MBS a cumpărat milioane de acțiuni în giganți precum EA Sports și Activision Blizzard. Suma este uriașă, dar pachetul de acțiuni nu e atât de mare încât să-i dea vreo putere de decizie acolo.

Anul trecut, spre exemplu, saudiții au făcut o mișcare similară și au obținut un pachet de acțiunii ce reprezintă o treime din compania japoneză de jocuri SNK. Riadul plănuiește să dețină pachetul majoritar în curând în acea companie.

Totul a fost făcut prin fondul de investiții deschis de prințul moștenitor pentru a-și duce la capăt Saudi Vision 2030.

MBS, imagine de fațadă

Recenta investiție în companiile producătoare de jocuri urmează un șablon început în urmă cu câțiva ani. Regimul saudit are numeroase investiții în sporturi, jocuri video și chiar lupte de contact precum wrestling.

Pe lângă aceste investiții uriașe, prințul caută să fie văzut drept un reformator și un lider cu viziuni moderne și în propria țară. Le-a oferit recent femeilor din Arabia Saudită dreptul de a conduce o mașină. Dar celelalte politici controversate nu pot fi trecute cu vederea.

Printre evenimentele tragice în spatele cărora se crede că ar fi chiar MBS se numără asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, dar și genocidul din Yemen, despre care specialiștii în politică externă spun că e întreținut cu sprijinul Statelor Unite ale Americii și al Emiratelor Arabe Unite.

Din acest punct de vedere, prințul Mohammed bin Salman rămâne un lider extrem de controversat, iar regimul său nu e atât de deschis pe cât ar vrea să pară în ochii Occidentului. Dar pe MBS îl ajută banii obținuți din petrol.

Bani care fac din regimul saudit o voce de neignorat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: