Criza mondială de cipuri nu pleacă nicăieri, iar Samsung vine cu cel mai serios avertisment

Criza mondială de cipuri nu pleacă nicăieri, iar Samsung vine cu cel mai serios avertisment

Într-o perioadă în care majoritatea companiilor importante din tech au venit cu rezultate financiare care te lasă mască, cei de la Samsung au optat pentru un avertisment important adresat atât investitorilor și clienților, cât celorlalți jucători din industrie.

La fel ca Apple, Google sau Microsoft, Samsung a început noul an cu încasări record și o serie de alte performanțe financiare care atestă beneficiile pandemiei pentru domeniul tehnologic. Au ajutat și câteva gadgeturi de top, precum Galaxy S21, pentru a alimenta o creștere semnificativă a vânzărilor. Comparativ cu aceeași perioadă din 2020, creșterea a fost de 46%.

În rezultatele financiare pe primul trimestru din 2021, disponibile integral aici, cei de la Samsung s-au lăudat cu un profit net de aproximativ 6,4 miliarde de dolari. În același document, oficialii sud coreeni au avertizat că această performanță este o excepție în raport cu ce urmează să se întâmple în piață, din cauza crizei mondial de cipuri.

Acest mesaj este cu atât mai important cu cât vine de la un producător important de cipuri. Samsung a avut un trimestru foarte bun pentru divizia de memorii DRAM, dar ar fi putut fi și mai bun dacă fabrica sa din Austin, Texas nu ar fi fost nevoită să întrerupă producția în februarie din cauza valului de îngheț care a dus la întreruperea cu energie electrică. Chiar și așa, primul trimestru a fost unul record pentru întreaga istorie a Samsung.

Pe lângă telefoanele Samsung Galaxy S21 care s-au vândut ca pâinea caldă și continuă să fie de referință în industrie, sud coreeni au făcut foarte mulți bani din televizoare, atât prin modelele proprii, cât și prin realizarea de panouri pentru ali producători. Cei de la Samsung cred însă că, cel puțin vânzările de telefoane vor scădea în viitorul apropiat, din cauza crizei de componente, mai ales pe partea de high end.

Pe viitor, Samsung pare să lucreze la o înțelegere cu LG pentru producția de panouri OLED. În plus, va face investiții pentru producția în masă a ecranelor de tip QD, în timp ce se va concentra pe promovarea și comercializarea actualei generații de TV-uri Neo QLED și panouri Micro LED.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: