Criza financiară din 2008 se va repeta în curând: noi previziuni economice sumbre
Criza financiară din anul 2008 este pe cale să se repete, atrag atenția mai mulți analiști ruși, din cadrul Băncii centrale locale.
Banca centrala a Rusiei consideră că acest scenariu s-ar putea împlini în anul 2023. Practic, spun analiștii, toată economia se va prăbuși, la fel cum s-a întâmplat în anul 2008, când din Statele Unite ale Americii a venit valul ce a pus efectiv la pământ chiar și cele mai puternice și bogate state din Europa.
Așa va fi și acum, spun analiștii, care atrag atenția asupra faptului că semnele deja se văd.
Semnele crizei deja au apărut
Trebuie să fii orb să nu observi ceea ce se întâmplă, de exemplu, pe piața imobiliară. Prețurile sunt supraevaluate, materialele de construcție s-au scumpit chiar și cu 300%. Povestea din 2008 se conturează fix cu aceleași culori.
„În primul trimestru al anului 2023, ar putea începe o criză financiară pe scară largă în economia mondială – comparabilă cu criza din 2008-2009, cu o perioadă lungă de incertitudine și o recuperare prelungită”, a declarat banca într-un raport publicat joi .
De asemenea, analiștii băncii sunt îngrijorați de explozia datoriilor nesustenabile în timpul pandemiei coronavirusului, care a împins atât împrumuturile guvernamentale, cât și cele corporative la recorduri.
În special, există riscuri mari în „acumularea datoriilor de către state și companii cu stabilitate financiară slabă”.
„Pe măsură ce țările se îndepărtează de politicile acomodative, condițiile din sistemul financiar global se vor deteriora drastic și rapid … Ca urmare, 2023 poate începe cu vânzările în masă de active riscante și cu agravarea problemelor datoriei”, a adăugat acesta.
Analiștii din cadrul Băncii centrale a Rusiei trag un semnal de alarmă cu privire le pericolele care se pot abate asupra piețelor financiare.
„Piețele financiare se așteaptă doar la o normalizare moderată a politicii monetare în țările dezvoltate și fiecare pas următor în creșterea ratelor va provoca din ce în ce mai multă îngrijorare pentru investitori”, a mai avertizat banca.