14 sept. 2021 | 14:50

Criptomoneda care a dat lovitura, datorită unui fake news de zile mari

ACTUALITATE
Criptomoneda care a dat lovitura, datorită unui fake news de zile mari

Știm cu toții că monedele virtuale sunt extrem de volatile. Ele își pot schimba valoarea în orice moment, chiar și în funcție de zvonurile apărute pe piața financiară. Așa s-a întâmplat de curând cu Litecoin.

Criptomoneda a înregistrat o apreciere semnificativă, de 20 de procente, după apariția unui fake news.

Mai exact, a fost răspândit un comunicat de presă în care se anunța faptul că Walmart va accepta plăți cu această criptomonedă, în viitorul foarte apropiat.

Știrea falsă a dus la explozia acestei monede digitale

Pe fondul dezinformării, investitorii și-au concentrat atenția către monedă, ceea ce a dus la o creștere exponențială a valorii sale pe piață. Din nefericire pentru cei care au cumpărat, totul s-a dovedit a fi doar o mare păcăleală.

De asemenea, când compania a anunțat că e victima unei dezinformări, piața crypto a preluat imediat unda de șoc și a prăbușit valoarea criptomonedei.

Comunicatul de presă a fost difuzat pe rețeaua de distribuție newswire GlobeNewswire, care ulterior a retras anunțul fals și a transmis o atenționare cititorilor, cărora le-a cerut sa nu ia în considerare cele anunțate anterior.

Experții în criptoactive sunt de părere că, cel mai probabil, comunicatul fals a fost transmis de o persoană interesată direct de creșterea valorii acestei monede digitale. Probabil, cineva avea mule astfel de monede în portofoliul digital, iar o majorare a prețurilor i-ar fi sporit averea digitală.

Acest eveniment este un prilej ideal pentru a trage noi semnale de alarmă cu privire la volatilitate și instabilitatea caracteristice acestor monede digitale. Ele sunt active nerglementate și necontrolate oficial, ale căror valori pot oscila. Poți să câștigi, dacă ele se apreciază substnațial, dar poți și pierde tot ceea ce ai investit, dacă ai ghinionul ca piața să scadă și să nu își mai revină. Practic, ca investitor, nu ai niciun control asupra banilor tăi digitali.