VIDEO Experiment | Țara care a pus la un loc peste 1.000 de oameni ca să vadă dacă se poate reveni la normalitate
2021 e încă un an care pare că se va desfășura sub umbrela pandemiei. Totuși, organizatorii de mari evenimente testează terenul pentru a vedea dacă se pot organiza manifestări fără riscuri.
De când a izbucnit pandemia, marile concerte și evenimente au fost anulate sau amânate pe perioade nedeterminate. În tot acest timp, se caută soluții pentru a organiza, totuși, astfel de evenimente fără a implica riscuri majore. Olanda a decis să deruleze un concert-experiment.
A adunat la un loc peste 1.000 de persoane, care au fost încurajate să se comporte ca și cum virusul n-ar exista. Unii dintre ei n-au purtat mască. Evenimentul a avut loc într-un club din Amsterdam, iar scopul a fost de a identifica riscurile la care ar fi supusă populația în cazul ridicării restricțiilor.
Concert-experiment în Olanda: de ce e important
La evenimentul din clubul ”The Ziggo Dome”, una dintre cele mai mari arene din capitala olandeză, au participat aproximativ 1.300 de persoane. Timp de patru ore, unii dintre ei au stat fără mască și au fost încurajați să se desfășoare ca-n vremurile de dinainte de pandemie. Toți participanții au fost testați înainte și au putut participa doar cei cu test negativ.
Monitorizarea a fost permanentă, iar participanții au fost împărțiți în mai multe grupe: unii au purtat mască tot timpul și aveau voie să se așeze oriunde cu condiția să se asigure că nu sunt într-un grup mai mare de trei persoane. De asemenea, participanții care purtau mască tot timpul erau obligați să respecte distanța de 1,5 m.
S-a încercat crearea unui spațiu cât mai obișnuit înainte de pandemie, în care toți se purtau după bunul plac. Biletele în valoare de 1.350 de euro s-au vândut în numai 20 de minute, astfel că fiecare participant a mers acolo pe banii lui.
După experiment, ideea e simplă: toți vor fi testați în următoarele 5 zile, pentru a vedea dacă e cineva infectat. Concluziile îi vor ajuta pe oficialii olandezi să decidă dacă e bine sau nu să ridice o parte din restricții. Ideea ar fi ca unele evenimente să aibă loc doar cu participanți care prezintă un test negativ.
Experimente similare derulează și Franța, după cum am scris AICI.