Comoara uriașă îngropată în România de Ceaușescu. Imaginile ascunse pe care nimeni nu trebuia să le mai vadă vreodată
România a avut o adevărată oază pe Dunăre. Doar că regimul comunist a schimbat radical lucrurile, iar decizia lui Ceaușescu a dus la uitarea acesteia.
Ce nu știu mulți români e că țara noastră a avut, cândva, insula Ada Kale. Mulți au descris-o drept un colt de Rai aflat de mii de ani în mijlocul Dunării. Ce-a lăsat în urmă insula sunt doar legende, pentru că a fost scufundată.
Totul a pornit de la regimul comunist. Din dorința de modernizare, autoritățile române au decis, în 1956, să construiască hidrocentrala de la Porțile de Fier. Proiectul avea să ducă la formarea unui lac de acumulare și la scufundarea insulei Ada Kale. Iar fortăreața de acolo a fost mutată pe insula Simian.
În 1970, proiectul a fost finalizat. Au fost salvate de la dispariție doar zidurile fortăreței și mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei.
Istoria insulei care devenise un loc de vis
Insula Ada Kale însemna, în turcă, „Insula Fortăreață”. Ca dimensiuni era destul de mică. Avea numai 1,7 km lungime și 500 de metri lățime și era populată în special de etnici turci. Până la dispariție era celebră pentru prețurile reduse la delicatesele turcești, bijuterii și tutun. Zona era scutită de impozit. Pe lista alimentelor se regăseau halvau și halviță, smochine umplute cu nucă, șerbet de mentă.
Istoria insulei începe, oficial, din 1430. Numele Ada Kale a devenit oficial. Totuși, a mai avut și alte denumiri în trecut. Apare prima dată menționată în scrierile motologice grecești. Era menționată că locul în care eroul Hercule s-a luptat cu uriașul Geryon și i-a luat cirezile de boi. Insula se numea pe atunci Erythia.
Tot la greci este menționat „ținutul hyperboreenilor”, de unde Hercule a luat măslinul sacru, pentru a-l duce în Olimpia, la Templul lui Zeus. Asta pentru că aici existau mulți măslini sălbatici, datorită unui climat mediteranean specific. Iar istoricul Herodot cunoștea insula românească sub numele Cyraunis.
Cât despre fortăreață, mutată de comuniști pe insula Simian, aceasta a fost construită în 1689 de armata austriacă pentru apărare în fața Imperiului Otoman. Bucata de pământ a rămas sub stăpânire turcă până în 1920, când a devenit teritoriu românesc. Populația insulei a rămas însă majoritar turcă.