29 mart. 2021 | 13:46

Cel mai bun moment să-ți cumperi casă: schimbarea la credite, importantă pentru toți românii

ACTUALITATE
Cel mai bun moment să-ți cumperi casă: schimbarea la credite, importantă pentru toți românii

Experții financiari sunt de părere că, dacă intenționezi să îți achiziționezi o locuință prin credit la bancă, acum este momentul oportun să faci acest pas.

Dacă eziți de câțiva ani să accesezi un credit pentru casă, de teama ratelor mari, nu mai e momentul să amâni decizia. Acum, rata pentru un apartament cu două camere în Capitală a ajuns la mai puţin de 50% din salariul mediu net. Proporția e extrem de încurajatoare dacă luăm în considerare că, în 2008, aceasta era de 250%.

E pentru prima dată în istoria recentă când rata pentru un apartament cu două camere se situează sub pragul de 50%, spun analiștii, care punctează anul 2021 că fiind ideal pentru o astfel de decizie financiară.

În 2008, persoanele cu venit mediu nici nu puteau visa la o astfel de achiziție

În ianuarie 2008, pentru un apartament de două camere în Capitală, o persoană cu venituri medii nici nu putea visa la o astfel de achiziție. Practic, era nevoie de salariile a trei membri din familie, pentru susținerea cheltuielilor. Întreg salariul nu acoperea rata de 251% care era la începutul lunii ianuarie a acelui an.

În 2008, un apartament cu două camere în Capitală de 50 mp utili costa în medie 130.000 de euro, iar rata lunară pentru acesta era de 826 de euro. Angajații primeau, la acea dată 329 de euro ca salariu mediu în economie, arată o analiză ZF. Dorința de a achiziționa un astfel de imobil în rate era, evident, imposibil de realizat.

Anii au trecut, însă, piața pare să fi devenit din ce în ce mai accesibilă pentru românii cu venituri medii. Acum, o persoană singură ce înregistrează venituri medii poate să își achiziționeze un astfel de imobil, în rate, la un cost avantajos care îi permite nu doar să își achite creanța către bancă, dar să se și întrețină din restul salariului.

O persoană cu venit mediu poate achiziționa acum un apartament cu două camere în Capitală, achitând o rată ce se acoperă cu mai puțin de jumătate din venitul lunar

Salariul lunar mediu net din economia locală a ajuns la aproape 3.400 de lei în ianuarie 2021 (peste 600 de euro), în scădere cu 6,2% faţă de decembrie 2020, însă în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Practic, salariul mediu net și-a dublat valoarea din 2008 până în prezent, iar, conform calculelor anunțul.ro, un apartament cu două camere în București poate fi achiziționat în unele zone la 65.809 euro, un cost de 1.225 euro metrul pătrat construit.