10 ian. 2021 | 17:04

Cea mai tare invenție pentru bancomate: în viitor așa vei putea retrage bani

ACTUALITATE
Cea mai tare invenție pentru bancomate: în viitor așa vei putea retrage bani

Intel a prezentat RealSense ID, un modul hardware special creat, care va face autentificarea facială de tip Face ID să devină parte din viața ta de zi cu zi.

Cu RealSense ID ai plăți sigure

Retrageri de bani din bancomat, plăți, încuietori inteligente ale ușilor, puncte de control al accesului din aeroport și multe altele.

Potrivit Intel, RealSense ID combină un senzor cu o rețea neuronală specializată, concepută pentru a oferi autentificare facială sigură, precisă și conștientă de utilizator, cu toate datele faciale procesate local și criptate.

RealSense ID se adaptează utilizatorilor în timp, pe măsură ce aspectul lor se schimbă, inclusiv părul facial și ochelarii, iar tehnologia funcționează în diferite condiții.

Intel spune că RealSense ID are o „tehnologie anti-spoofing” încorporată pentru a proteja împotriva încercărilor de acces fraudulos folosind fotografii sau videoclipuri.

RealSense ID este activat numai de către utilizator, potrivit Intel, iar o funcție cu infraroșu permite funcționarea în interior sau în exterior, zi sau noapte.

Companiile și clienții pot plasa o precomandă pentru modulul de 99 de dolari pe site-ul Intel.

Cum păcălești Face ID și îți înregistrezi fața cu masca, pe timp de pandemie

Dacă ești posesorul unui iPhone cu autentificare prin Face ID, s-ar putea să fi observat că nu te poți autentifica atunci când ai masca de protecție pe față. Din fericire, există un truc la care poți apela.

Trucul la care trebuie să apelezi pentru a te autentifica pe iPhone atât cu mască, cât și cu fața descoperită este relativ simplu. Din păcate, implică sacrificarea unei măști. Ideea este să-ți înregistrezi din nou fața pe telefon în Configurări, la Face ID și Cod de Acces. Odată ajuns acolo, poți opta pentru Înregistrați o înfățișare alternativă sau Resetați Face ID.

Aparent, există câteva tipuri de măști care nu funcționează cu acest truc, dar cu 80-90% dintre ele ar trebui să nu întâmpini probleme.