Ce trebuie să știi ca român despre „pașaportul de vaccinare”
Pașaportul Covid-19, așa cum este cunoscut certificatul verde digital la care lucrează Uniunea Europeană, a intrat într-o fază de testare. Autoritățile europene speră că acesta să fie funcțional în luna iunie.
Pașaportul Covid-19 este un document destinat cetățenilor europeni, care are scopul de a facilita călătoriile în interiorul blocului comunicat.
Documentul va face dovada că posesorul acestuia fie:
- a trecut prin boală și s-a vindecat
- a fost vaccinat anti-Covid-19
- deține un test PCR negativ la Covid-19
De asemenea, adeverința electronică verde va conține informațiile esențiale necesare, cum ar fi numele, data nașterii, statul membru emitent și un identificator unic al adeverinței. În plus:
- pentru adeverința de vaccinare: tipul vaccinului și producătorul, numărul de doze, data vaccinării;
- pentru adeverința de testare: tipul de test, data și ora la care a fost efectuat, centrul de testare și rezultatul;
- pentru adeverința de vindecare: data rezultatului pozitiv al testului, emitentul adeverinței, data emiterii, data de valabilitate.
Important de menționat este faptul că acest certificat verde digital e lansat cu scopul de a facilita libera circulație în interiorul UE. El nu va fi o condiție obligatorie pentru exercitarea dreptului de liberă circulație, care este un drept fundamental în UE.
„Orice persoană care deține o adeverință electronică verde va avea aceleași drepturi, atunci când călătorește, ca cetățenii statului membru vizitat care au fost vaccinați, testați sau care s-au vindecat.
Dacă un stat membru continuă să solicite carantinarea sau testarea persoanelor care dețin o adeverință electronică verde, trebuie să notifice această decizie Comisiei și tuturor celorlalte state membre și să o justifice”, transmit autoritățile române.
Certificatul verde digital va fi implementat în România cu ajutorul STS
Certificatul va fi implementat în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Potrivit STS, soluţia tehnică dezvoltată de instituţie va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricţiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.
„Certificatele vor conţine un cod QR şi se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit”, explică STS.
Va fi folosită o aplicaţie web pentru generarea certificatelor şi o aplicaţie pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în ţară sau emise de alte state. Codul QR din certificat va conţine informaţii de identificare (nume, prenume şi data naşterii), precum şi informaţii medicale esenţiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor.
Autoritățile dau asigurări că datele persoanelor vor fi protejate, conform legislației în vigoare şi vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoţite de actul individual de identitate.
Pentru a putea părăsi țara, beneficiarul unui astfel de certificat va trebui să prezinte la graniță codul QR (într-o aplicaţie sau în format pdf pe telefon, sau un prinț în format A4), iar acestea vor verifica instantaneu după scanare valabilitatea certificatului verde european pe baza semnăturii electronice.
Cum vei putea obține certificatul verde digital?
Autoritățile naționale sunt responsabile de emiterea certificatului. Acesta ar putea fi emis, de exemplu, de spitale, de centre de testare, de autorități sanitare. Versiunea digitală poate fi stocată pe un dispozitiv mobil, însă cetățenii pot solicită și o versiune tipărită pe hârtie.
Ambele vor avea un cod QR care conține informații esențiale, precum și un sigiliu digital, pentru a asigura autenticitatea certificatului.