13 apr. 2021 | 12:02

Ce trebuie să faci dacă ai scăpat telefonul în apă sau l-ai uitat în ploaie: rezolvarea cu orez, mit sau realitate:?

ACTUALITATE
Ce trebuie să faci dacă ai scăpat telefonul în apă sau l-ai uitat în ploaie: rezolvarea cu orez, mit sau realitate:?

Sunt multe cazuri în care îți poți uda foarte tare telefonul, fie pentru că l-ai scăpat în apă sau l-ai uitat în ploaie. Iată ce trebuie să faci, de fapt.

Sunt cazuri nefericite în care ajungi să-ți uzi foarte tare telefonul. Chiar dacă majoritatea producătorilor îți promit acum că dispozitivele sunt rezistente la apă, trebuie să te gândești că e vorba doar de câteva picături scăpate accidental. Nu înseamnă că dacă-ți scapi telefonul în piscină el va fi ca nou.

Trebuie să știi, însă, cum să procedezi.

Unul dintre miturile care circulă pe internet e că e bine să-l scufunzi imediat într-un bol cu orez, pentru că orezul absoarbe imediat apa. S-ar putea, însă, să nu fie o metodă suficientă pentru ca telefonul tău să-și revină.

Ce se întâmplă când expui telefonul la apă

Trebuie să știi că expunerea unui telefon la apă poate duce, în cel mai nefericit caz, la distrugerea lui completă. Nu se întâmplă, evident, în toate cazurile. Dar printre cele mai frecvente probleme se numără:

  • poze blurate, dacă există apă rămasă în lentile
  • difuzorul nu mai merge
  • componente interioare afectate

Cum spuneam, producătorii insistă că telefoanele lor sunt rezistente la apă, dar nu înseamnă că le poți ține în buzunar atunci când înoți. S-a demonstrat în repetate rânduri că telefoanele Samsung, de exemplu, nu-s chiar atât de rezistente, iar cei de la Apple chiar au fost amendați în Italia pentru că n-au asigurat despăgubiri în caz de expunere la apă, deși susțineau că modelele sunt rezistente la apă.

Cum procedezi dacă ți-ai udat telefonul

În primul rând, trebuie să știi că modelele mai noi de la Samsung și Apple vin cu indicator pentru nivelul de umezeală la care a fost expus telefonul. Le poți verifica lângă cartela SIM, cum vezi în imaginea de mai jos:

Dar dacă ți-ai expus telefonul unei cantități mari de apă, atunci ar trebui, de fapt să urmezi următorii pași extrem de simpli:

  1. Oprește imediat telefonul
  2. Dacă modelul e rezistent la apă și l-ai scăpat în alt lichid, atunci ar fi bine să-l scufunzi ușor în apă curată pentru a elimina impuritățile din respectivul lichid. Nu-l pune în niciun caz la presiune la robinet
  3. Curăță bine apoi telefonul cu o cârpă curată
  4. Agită ușor telefonul pentru a scoate apa din toate porturile de încărcare, dar nu agita deloc foarte tare
  5. Îndepărtează cartela SIM
  6. Folosește un spray care suflă aer – similar cu cel folosit pentru tastatură. Nu folosi, spre exemplu, un uscător de păr – aerul cald poate dăuna componentelor
  7. Lasă telefonul la uscat
  8. Poți pune apoi telefonul într-un recipient plin cu pachețele de silica-gel – ce găsești în perechea nouă de încălțăminte. Acestea absorb umezeala
  9. Nu încărca telefonul până nu ești 100% sigur că s-a uscat complet (dacă îl pui la încărcat și componentele sunt încă ude, îl poți strica definitiv). Apple, spre exemplu, sugerează să aștepți până la 5 ore

Dacă nimic de mai sus nu funcționează, atunci ar fi bine să mergi la un specialist și să nu încerci să demontezi telefonul de unul singur.