Ce se va alege de corpul tău peste 7.000 de ani? Acum poți vedea cu ochii tăi

Ce se va alege de corpul tău peste 7.000 de ani? Acum poți vedea cu ochii tăi

De multe ori ne întrebăm oare ce se va alege de trupul nostru, la mult timp după ce vom părăsi această lume. Ei bine, dacă ai o astfel de curiozitate, cea mai recentă descoperire a oamenilor de știință îți poate oferi un indiciu important în acest sens.

O echipă de arheologi de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei au descoperit un mormânt neolitic în pivnițele Palatelor Statusului Romano-catolic din centrul Clujului, construite între 1898-1902. Conform experților, mormântul datează din perioada neolitică (circa 5000 a. Chr.).

„S-a constat că, într-una din încăperile subsolului actual, există urmele unei construcții romane subterane, cel mai probabil tot o pivniță, care a excavat parțial și straturile preistorice. Golirea pivniței romane a favorizat și cercetarea vestigiilor mai timpurii pe suprafața întregii secțiuni arheologice și nu doar efectuarea unui mic sondaj de mare adâncime, practică arheologică frecventă, datorată adâncimii considerabile la care apar descoperirile preistorice din centrul Clujului (5-6 m față de nivelul actual al solului)”, explică cei din cadrul muzeului.

Experții relatează cum, pas cu pas, au reușit să scoată la lumină această descoperire remarcabilă, ce ne poate aduce date suplimentare despre istoria îndepărtată.

Corpul neînsuflețit avea bijuteriile aproape intacte

Ceea ce este într-adevăr remarcabil, este că după mii de ani în care a stat îngropat, corpul neînsuflețit are podoabele și bijuteriile aproape intacte.

„Purta câte două brățări pe brațe, o bentiță cu „năsturei”/bumbi pe cap și un brâu din 4-5 șiraguri de mărgele”, relatează arheologii.

„Inițial, a fost surprins doar un capăt de-al său, în care au apărut falangele picioarelor și ofranda de vase. Chiar și așa, descoperirea se anunța a fi deosebită, gleznele scheletului părând a fi înfășurate în șiraguri formate din sute de mărgele de mici dimensiuni. Datorită adâncimii, din considerente de siguranță și logistică a săpăturii, descoperirea întregului mormânt s-a făcut în două etape.

Doar după consolidarea pereților, beneficiind de întreg sprijinul executantului lucrărilor de reabilitare a clădirii, s-a putut excava integral mormântul. Așteptarea și condițiile grele de lucru, la 3 m adâncime față de nivelul pivniței actuale și 6 m față de stradă, printre popii de susținere a malurilor, într-un pământ noroios, au fost răsplătite.

Mormântul are un inventar surprinzător de bogat. Pe lângă vase ceramice și o lamă de obsidian, persoana decedată era împodobită cu numeroase mărgele și la gât, brațe și genunchi. În plus, purta câte două brățări pe brațe, o bentiță cu „năsturei”/bumbi pe cap și un brâu din 4-5 șiraguri de mărgele”, informează experții.

Potrivit arheologilor, expertize ulterioare vor indica sexul și vârsta persoanei.

Iată că, după atât de mult timp, tehnologia din ziua de astăzi ne poate oferi atât de multe detalii despre o persoană care a trăit pe Pământ în urmă cu mii de ani.

Cu siguranță, odată cu trecerea timpului, vom putea afla mai multe despre cei ce părăsesc această lume.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: