Ce se întâmplă în creierul uman, imediat după ce murim. Ce este fenomenul numit „Tsunami-ul creierului”
Ce se întâmplă, oare, cu creierul nostru, imediat după ce murim? Iată o întrebare care i-a frământat pe cercetători, încă din anii de pionierat ai acestora.
După cum bine știm, creierul este, fără nicio îndoială, cel mai important organ uman, fără de care nu putem exista. El este centrul de comandă și, conform a ceea ce știm până acum, singurul organ care nu poate fi „întors” de la moarte, odată ce aceasta s-a instalat în corpul uman. Există și aici niște limite, după cum vom putea observa.
Cercetătorii au făcut, de-a lungul timpului, o serie de experimente pe animale, pentru a observa care este acel moment critic, aferent creierului uman. Cu alte cuvinte, când moare creierul cu adevărat și nu se mai poate face nimic.
Tsunami-ul creierului uman, ipoteza care ar putea schimba ceea ce știm
În mod obișnuit, respectivele teste ar fi trebuit să fie executate pe oameni, nu pe animale, întrucât creierul uman diferă de cel al altor specii. Cu toate astea, legea în vigoare le interzice specialiștilor în domeniu să „stea și să se uite”, în loc să facă tot posibilul să împiedice decesul unei ființe umane, astfel că s-au văzut nevoiți să-și continue experimentele pe animale.
Așadar, ei au descoperit că ar exista un fenomen numit „Tsunami-ul creierului”, care se instalează la câteva secunde de la confirmarea decesului. Mai exact, vorbim despre o ultimă „zvâcnire” a creierului, înainte să-și dea obștescul sfârșit, din pricina privării de oxigen a acestui organ. Se preconizează că este nevoie de aproximativ 40 de secunde pentru ca acest lucru să se întâmple.
La câteva minute, procesul morții creierului devine ireversibil, întrucât celulele încep să se dezintegreze și să nu mai comunice, astfel, între ele.
Unii oameni de știință sunt de părere că, până la un moment dat, moartea creierului poate fi întoarsă din drum. Cu toate astea, chiar dacă acest procedeu ar fi posibil, nu se știe ce efecte devastatoare ar putea să aibă asupra funcționalității în parametri optimi a creierului.