26 mai 2021 | 11:15

Ce se întâmplă cu cei care au cumpărat sau au vândut criptomonede înainte de 2019: decizia judecătorilor de la ICCJ

ACTUALITATE
Ce se întâmplă cu cei care au cumpărat sau au vândut criptomonede înainte de 2019: decizia judecătorilor de la ICCJ

Pe măsura ce piața criptomonedelor devine tot mai mare, numărul investitorilor crește, iar situația e analizată și de judecătorii din România. Înalta Curte de Casație și Justiție – ICCJ – a fost rugată să se pronunțe în legătură cu situația de dinainte de 2019.

Criptomonedele sunt pe val în această perioadă, în ciuda volatilității pieței și a fluctuațiilor extrem de mari. Totuși, există mulți investitori – unii care caută să speculeze momentul, alții care chiar sunt convinși că se pot îmbogăți peste noapte.

E valabil și-n România.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost rugată recent să se pronunțe cu privire la situația criptomonedelor tranzacționate în România înainte de 2019, adică anul în care au fost menționat în Codul Fiscal și, pe cale de consecință, aflate în categoria activelor ce trebuie impozitate.

ICCJ, decizie referitoare la criptomonedele tranzacționate înainte de 2019

Magistrații Înaltei Curți au pornit de la un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Pitești. Dosarul avea ca speță tranzacțiile efectuate înainte de 2019, până când criptomonedele să fie menționate în legislație. Doar că judecătorii argeșeni au considerat că nu se pot pronunța și au decis să se adreseze ÎCCJ.

Magistrații Curții Supreme au fost chemați să se pronunțe dacă veniturile obținute din tranzactiile cu criptomonede înainte de 2019 trebuie sau nu trebuie impozitate prin asimilarea lor la „venituri din alte surse”. Decizia ICCJ ar fi fost lege, dar magistrații au refuzat să se pronunțe.

Ei susțin că instanța argeșeană, în solicitarea sa, nu a îndeplinit condițiile de admisibilitate. Cu alte cuvinte, cererea a fost declarată inadmisibilă. Interesantă va fi, însă, motivarea acestei decizii. În funcție de asta, ar putea urma alte procese pe spețe conexe. 

De la ce a plecat totul

Totul a plecat de la cazul unei persoane din Râmnicu Vâlcea care tranzacționase criptomonede înainte de 2019 și care a depus o contestație împotriva unei decizii de impunere emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, scrie Economica.

În iulie 2020, el a câștigat, în orimă instanță, în fața ANAF, dar instituția statului a făcut recurs, iar Curtea de Apel Pitești care judecă această cauză a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a clarifica situația.

Referirea la 2019 se face în contextul în care, anterior acestui an, nu au existat în legislație prevederi exprese legate de impozitarea monedelor virtuale. Prima mențiune apare în Codul Fiscal din 2019, Legea 30/2019 introducând în premieră regimul fiscal specific pentru tranzacțiile cu monede virtuale.

Cât despre ce se întâmplă cu cei care au tranzacționat criptomonede înainte de 2019 – încă e neclar. Persoana din Râmnicu Vâlcea a avut câștig de cauză, dar e nevoie ca și instanțele din România să recunoască asta ca un precedent. O eventuală decizie a ICCJ ar fi lămurit lucrurile.

Ea n-a venit. Deocamdată.