23 apr. 2021 | 12:29

Ce s-a promis și ce s-a făcut, de fapt: câți kilometri de autostradă noi a bifat România în 2020

ACTUALITATE
Ce s-a promis și ce s-a făcut, de fapt: câți kilometri de autostradă noi a bifat România în 2020

La început de 2020, guvernanții de la acea vreme se aruncau în promisiuni fanteziste legate de kilometri noi de autostradă. Iată ce s-a făcut, de fapt.

La început de 2020, Guvernul era condus de premierul Ludovic Orban, care se lansa în promisiuni fanteziste. Spunea că anul ce urmează o să aducă nu mai puțin de 120 de kilometri de autostradă. Specialișii remarcau, la acea vreme, că e de aproape trei ori mai mult decât ce a adus 2019.

Și iată că anul 2020 a venit și a trecut și, evident, nu s-a făcut mare lucru. Și nu poți eșecul doar pe seama pandemiei de coronavirus.

Câți kilometri noi de autostradă s-au inaugurat în 2020

Datele INS arată că lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 54 de kilometri în 2020, comparativ cu 2019. Adică mai puțin de jumătate din ce promitea fostul premierul Ludovic Orban. 

Matematic, înseamnă cam așa:

  • două loturi din A3 – între Biharia și Borș – aproape 4 kilometri (de la granița cu Ungaria) și între Iernut și Chețani – cam 18 kilometri
  • 16 kilometri de autostradă din Centura Bacăului
  • aproximativ 15 kilometri din Autostrada A10, de la Sebeș până la nodul rutier Alba Iulia Nord
  • încă 15 kilometri din Autostrada A10, dar cu probleme și restricții
  • aproximativ 6 kilometri de autostradă dintre Râșnov și Cristian

Conform statisticii oficiale, la 31 decembrie 2020, lungimea drumurilor publice totaliza 86.791 km, din care 17.913 km (20,6%) drumuri naţionale, 35.085 km (40,4%) drumuri judeţene, respectiv 33.793 km (39%) drumuri comunale.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, peste o treime (33,4%) din lungimea drumurilor modernizate, precum şi 40,9% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

De asemenea, din lungimea drumurilor naţionale, 6.178 km (34,5%) erau drumuri europene, 920 km (5,1%) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1.959 km (10,9%) erau drumuri cu patru benzi, 297 km (1,7%) drumuri cu trei benzi şi 35 km (0,2%) drumuri cu şase benzi.

Drumuri ”de țară”, în multe zone

Lungimea drumurilor judeţene cuprindea în proporţie de 43,4% drumuri modernizate şi 35,8% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite. La nivel general, lungimea autostrăzilor a crescut cu 6,2%, respectiv cu 54 km, la finele anului trecut, faţă de intervalul similar din 2019.

Potrivit INS, la 31 decembrie 2020, lungimea liniilor de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însuma 10.769 km, din care 10.631 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.

Totodată, densitatea liniilor la o mie de km pătraţi teritoriu era de 45,2%. În acest sens, densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (156,3%), regiunea Vest (58,9%), regiunea Sud-Est (48,8%) şi regiunea Nord-Vest (48,7%).

La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5.990 km, echivalentul a 55,6% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare, relevă datele INS.