Ce planuri are România cu energia nucleară: ce sunt reactoarele nucleare mici modulare
Țara noastră are în vedere o nouă soluție în ceea ce privește tehnologia nucleară. Fostul Ministru al Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că România acordă “o mare atenție” tehnologiei reactoarele nucleare mici modulare (SMR).
“În cadrul sesiunii plenare ”Building a green future – getting to net zero”, moderată de John Kerry – trimisul special al președintelui SUA pentru Climă, am avut astăzi o intervenție pentru a prezenta poziția țării noastre. Am transmis că țara noastră susține dezideratul de emisii zero până în 2050, iar în procesul de decarbonare al sistemului energetic vom implica sectorul nuclear. Decarbonare fără energie nucleară nu se poate. De aceea România va construi cu partenerii americani, canadieni și francezi cele 2 reactoare de la Cernavodă și, totodată, acordăm o mare atenție tehnologiei SMR. Sunt foarte bucuros că în partea de concluzii a sesiunii, poziția României cu privire la energia nucleară a fost preluată”, a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.
Energia nucleară: o nouă soluție pe termen lung în România
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica, a anunţat în martie 2019 că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu firma americană NuScale Power, în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale, notează Economica.net.
Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei SMR ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.
Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) și Nuclearelectrica SA au anunțat, în ianuarie 2020, acordarea de catre USTDA a unui grant nerambursabil în valoare de 1,27 milioane de dolari. Această sumă ar fi pentru finanțarea costului serviciilor de asigurare a asistenței tehnice aferente identificării și realizării unei evaluări preliminare a unor potențiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR în România, conform aceleiași surse.
Ca referință, compania americană NuScale dezvoltă o centrală nucleară pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, energie termica, desalinizare.
SMR mai au și un alt avantaj: amplasamentul. Ele pot fi puse și în locuri unde nu poate funcționa o centrală nucleară clasică de mare capacitate.