16 aug. 2021 | 10:50

Ce este intoxicația voluntară cu mâncare și cum putem preveni orice boală, doar prin alimentație corectă

ACTUALITATE
Ce este intoxicația voluntară cu mâncare și cum putem preveni orice boală, doar prin alimentație corectă

Cu toții suntem conștienți de faptul că alimentația joacă un rol fundamental pentru starea noastră de sănătate. Din păcate, puțini dintre noi știu faptul că secretul unei vieți lipsite de probleme medicale nu constă în ceea ce mâncăm, ci în cantitate.

Secretul prentru a preveni problemele de sănătate provocate de alimentația greșită nu constă în a ne abține de a mai consuma anumite alimente. Din potrivă, spune Doru Negru, medic primar diabet, nutriție și boli interne. Trebuie, de fapt, să avem grijă la cantitate.

” Poți mânca orice!”

Toți mă întreabă: Ce să mănânc ca să nu-mi crească burta, fundul, glicemia, colesterolul, trigliceridele, acidul uric, tensiunea? Și eu tuturor le spun: Poți mânca orice! Pentru că m-au întrebat prost. Întrebarea nu e și n-a fost niciodată ce. Întrebarea e cât”, spune expertul.

Doru Negru a vorbit despre acest subiect în cadrul unei emisiuni Digi24, unde a subliniat că, „pe măsură ce trece vremea, ne-am suit un pic în prepeleacul puterii și în loc să alergăm mai mult și să mâncăm mai puțin, cum e normal, mâncam mai mult, că avem ce, alergăm mai puțin, că nu mai avem timp sau putință sau nu mai avem unde! Și ne mirăm că ne intoxicăm cu mâncare”.

Practic, ceea ce ne spune expertul este că trebuie să facem mai multă mișcare și să mâncăm mai puțin.

Potrivit acestuia, mulți oameni în ziua de astăzi se ghidează în viață spunând că bunicii noștri au trăit până la vârste înaintate, deși mâncau și beau. Nu este așa, spune specialistul. Întrebarea este cât consumau, de fapt ei, dar mai ales trebuie să ne dăm seama de stilul lor de viață, care nu mai seamănă nici pe departe cu al nostru.

Acești oameni, deși poate mâncau alimente mai bogate în grăsimi, aveau zilnic parte de activitate fizică intensă. Cât era ziua de mare, fie aveau treabă prin gospodărie, fie la muncile câmpului. Așa reușeau să se mențină sănătoși, să fie longevivi, deși nu își contorizau caloriile și grăsimile mâncate.

Noi, astăzi, trăim vieți sedentare. Majoritatea timpului îl petrecem fie pe scaun la birou, fie în mașină, fie acasă, în fața televizorului. Puțini sunt cei care aleg să facă un efort și să meargă, de exemplu, la sală.

Din aceste motive, nu ar trebui să ne ghidăm după cum trăiau bunicii noștri, ci să încercăm să fim conștienți că avem nevoie de o dietă echilibrată, de cantități rezonabile, de evitarea oricărui exces, pentru a compensa lipsa noatră de activitate fizică.