Câți bani „produce” metroul din Drumul Taberei, investiția pentru care bucureștenii au așteptat ani de zile
Metroul din Drumul Taberei a fost deschis circulației anul trecut, după mulți ani de tergiversări și amânări. Ministrul Transporturilor încearcă un bilanț în urma acestei investiții.
Metroul din Drumul Taberei a fost așteptat de bucureștenii din zonă și nu numai ani de zile. În cele din urmă, minunea s-a întâmplat: a fost inaugurat cu mare fast în 2020, deși autoritățile au uitat șirul de promisiuni neonorate referitoare la această investiție.
Acum, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a încercat niște calcule. În opinia sa, investiția nu e rentabilă în acest moment și ar fi nevoie de mai mult. Metroul de Drumul Taberei costă 175 milioane lei pe an și aduce venituri de 25 milioane de lei, a spus ministrul într-un interviu acordat ziare.com.
Câți bani aduce metroul din Drumul Taberei
Ministrul Transporturilor e de părere că linia M5 ar genera venituri mai mari dacă ar fi continuată către Iancului și Pantelimon. . Subvenția pentru prima secțiune a Magistralei 5 de metrou se ridică astfel la 150 de milioane de lei/an, potrivit calculelor.
„Ca să genereze mai multe venituri, trebuie să fie continuată la Iancului, unde are din nou legatură cu rețeaua existentă, și apoi spre Pantelimon”, a mai spus ministrul.
El a amintit și despre proiectele Metrorex privind extinderea Magistralei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresul și de Magistrala 7 Rahova – Colentina, ce trec prin cartiere aglomerate și ar trebui să fie „prioritare” față de Magistrala 6 de metrou, secțiunea către aeroport.
În prezent, Metorex derulează o licitație pentru proiectarea secțiunii Eroilor – Iancului din Magistrala 5 de metrou. Abia după finalizarea acestui contract va putea lansa o liciație pentru lucrările la structura de rezistență a secțiunii ce va subtraversa centrul Capitalei.
Secțiunea Eroilor – Drumul Taberei a magistralei de metrou M5, singura construită de la zero după Revoluție, a fost inaugurată pe 15 septembrie 2020, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.
Contractele pentru metroul din Drumul Taberei au fost semnate încă din 2011, iar lucrările au început în 2012. Ar fi trebuit să fie gata în 2015. Proiectul s-a împotmolit în licitații contestate, procese intentate de constructori, apoi contestații depuse de Metrorex. Pe noua magistrală de metrou vor circula, anual, 19 milioane de călători, potrivit Metrorex.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3,4 miliarde de lei. Odată cu inaugurarea acestei magistrale, Capitala ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.