Câte mii de ore ți-ar lua să vezi cele mai tari seriale create vreodată
Dacă te-ai apuca să vezi tot ce-au Netflix, Disney+, Amazon sau Apple+, probabil că n-ar trebui să mai faci nimic altceva până la finalul vieții. Dar nu totul meritat vizionat cu aceeași pasiune.
Fiecare platformă de video streaming are câteva seriale și filme foarte bune, apoi are conținut pe care l-ai putea ignora sau îl lași să ruleze în fundal cât faci altceva. În fine, chestiune de gusturi. Sunt însă creații care au ajuns iconice și ai putea spune, fără exagerare, că ar trebui să le vezi o dată în viață.
Ai însă suficient timp să le vezi? O analiză Picodi.com face un pic de lumină. Premisa a fost simplă: cât timp ți-ar lua să vizionezi cele mai importante serii pe care le oferă cultura pop. Analisții au ales să compare producțiile cu cele mai mari ratinguri și cel mai mare număr de spectatori.
Seriale ca The Simpsons și Supernatural le termini în mai puțin de două săptămâni
Dacă te iei în serios și faci un maraton (ceea ce ar fi imposibil), termini tot ce înseamnă The Simpsons în mai puțin de două săptămâni. Supernatural chiar mai repede, în aproape 11 zile. Ca ore, The Simpsons înseamnă peste 322 de ore, iar Supernatural peste 245 ore.
Da, Game of Thrones e pe listă: 70 de ore și 14 minute. Iar Clanul Soprano e la 78 de ore și 29 minute. Dark e la 24 de ore și 14 minute, dar te va solicita mult mai mult decât celelalte.
Evident, nimeni nu se poate apuca să se uite continuu la un serial, fără somn, fără nicio întrerupere. Dar măcar știi ce înseamnă în numere absolute.
Cu toate acestea, să ții pasul cu cultura pop nu înseamnă neapărat că trebuie să petreci zeci de ore în fața ecranului. Printre cele mai scurte și foarte populare producții se numără mini-seria „Cernobîl” – 5 ore și 27 minute de vizionare neîntreruptă – și „Queen’s Gambit” – 6 ore și 35 minute.
Dacă cineva ar decide să facă acest imposibil maraton de serialeși ar decide să urmărească cel mai bine cotate seriale din toate timpurile, ar trebui să petreacă 2.806 de ore în fața ecranului. Acest lucru este echivalent cu 175 de zile, cu pauze de 8 ore pentru somn.