Casa viitorului e mai puțin uimitoare decât ai crede. Și acești oameni au creat-o deja
Premiul Pritzker de Arhitectură 2021 a fost câștigat de Anne Lacaton și Jean-Philippe Vassal, doi arhitecții de locuințe sociale, fondatorii studioului francez Lacaton & Vassal.
Este pentru prima dată în istorie când o femeie arhitect de origine franceză câștigă premiul. Totodată, Lacaton a devenit a șasea femeie care primește premiul de când a fost înființat, în 1979.
Ce fac acești arhitecți atât de deosebit?
Munca celor doi arhitecți îmbină un stil arhitectural modern, cu soluționarea celor mai profunde crize sociale care macină omenirea în acest moment: sărăcia și problemele legate de mediul înconjurător.
„Nu numai că au definit o abordare arhitecturală care reînnoiește moștenirea modernismului, dar au propus și o definiție ajustată a meseriei de arhitectură.
Speranțele și visele moderniste de a îmbunătăți viața multora sunt revigorate prin munca lor care răspunde la urgențele climatice și ecologice din timpul nostru, precum și la urgențele sociale, în special în domeniul locuințelor urbane”, a spus juriul.
Decenii întregi dedicate arhitecturii
Lacaton și Vassal s-au întâlnit la École Naționale Supérieure d’Architecture et de Paysage de Bordeaux la sfârșitul anilor 1970 și au continuat prin a pune bazele studioului lor la Paris în 1987.
Primul proiect al perechii a fost o casă construită din ramuri de tufișuri din Niamey, Niger. Începând cu acest moment, ei au decis „să nu demoleze niciodată” alte construcții și de atunci au renovat numeroase clădiri.
Pe lângă o sumedenie de alte proiecte, echipa de arhitecți a proiectat 53 de apartamente cu locuințe sociale de dimensiuni reduse în Saint-Nazaire și o dezvoltare de locuințe sociale de 59 de unități la Jardins Neppert, Mulhouse.
Alte proiecte de locuințe sociale includ renovarea blocului turnului Tour Bois-le-Prêtre din anii 1960 în Paris , în colaborare cu Frédéric Druot, care a câștigat anul trecut Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană, cunoscut și sub numele de Premiul Mies van der Rohe. Proiectul a fost finalizat în 2011.
Fă Răi din ce ai
Se pare că acești doi arhitecți nu gândesc în modul consumerist și nici nu pun business-ul în fața altor valori precum mediul sau sustenabilitatea. Ei se bazează pe folosirea materialelor și proiectelor deja existente, pe care le îmbunătățesc.
„Transformarea este oportunitatea de a face mai mult și mai bine cu ceea ce există deja”, a spus Lacaton.
Demolarea e o decizie greșită si risipitoare
„Demolarea este o decizie de ușurință și pe termen scurt. Este o risipă de multe lucruri – o risipă de energie, o risipă de material și o risipă de istorie. Mai mult, are un impact social foarte negativ. Pentru noi, este un act de violență „, susțin cei doi arhitecți.
În aceeași notă, multe dintre proiectele studioului se concentrează pe extinderea spațiului utilizabil prin utilizarea grădinilor de iarnă și a balcoanelor folosind adesea panouri din policarbonat.
Potrivit juriului, atitudinea studioului față de renovare și sentimentul de bunăstare pe care oamenii îl simt în cadrul proiectelor Lacaton & Vassal au fost un factor cheie în câștigarea premiului din acest an.
„Lacaton și Vassal sunt radicali în delicatețea lor și îndrăzneți prin subtilitate, echilibrând o abordare respectuoasă, dar simplă, a mediului construit”, au apreciat membrii juriului care au decis să îi premieze pe cei doi arhitecți.