Cartea de identitate electronică, subiectul unei controverse penibile: autoritățile române, în dilemă
Noua carte electronică de identitate a fost introdusă sub forma unui proiect pilot în Cluj-Napoca. Din păcate, deși nu are nici un fel de probleme tehnice sau de calitate a construcției, sunt șanse foarte mari să sufere o modificare importantă când va intra în circulație pe întregul teritoriu al României.
O nouă dezbatere legată de o informație banală de pe cartea de identitate electronică îți arată că țara noastră și-a rezolvat toate celelalte probleme. Avem autostrăzi, spitale, un nivel al educației de care suntem mândri. A rămas doar cuvântul pentru definierea genului unei persoane trecut pe buletin. Până acum, a fost sex. De acum, autoritățile au optat pentru gen.
În aparență, problema este una infimă spre inexistentă, dar internetul a luat foc și s-au organizat proteste și petiții pentru ca statul român să nu șteargă cu buretele valorile tradiționale ancorate în istoria neamului românesc. Cuvântul gen de pe cartea de identitate electronică a devenit un fel de referendumul pentru familia tradițională, varianta 2021. Ca idee, sub cuvântul cu pricina, sexul persoanei este trecut în continuare ”ca pe vremuri”. În practică, nu s-a schimbat nimic.
Gen versus sex pe buletin: care este soluția
România ar putea reveni la termenul SEX în locul celui de GEN inscripționat acum pe noile cărți electronice de identitate, la finalul celor 6 luni de teste începute la Cluj-Napoca, a precizat miercuri seara Cătălin Giulescu, directorul general al Evidenței Populației din cadrul MAI. Mai mult, acesta a spus că actul care reglementează forma și conținutul cărții electronice de identitate conține doar două forme pentru Gen: F pentru feminin sau M pentru masculin. Acest lucru este însă contrar Regulamentului UE care spune că ar trebui să fie utilizat și termenul X, o opțiune neutră de gen.
Șeful Direcției pentru Evidența Populației din Ministerul de Interne (MAI), Cătălin Giulescu, a susținut miercuri seara o conferință de presă pe tema noii cărți electronice de identitate și a controverselor legate de absența steagului României și a înlocuirii termenului de Sex cu cel de Gen, aspecte criticate de unii deputați PNL și AUR.
Partea un pic penibilă este că noul document a fost realizat în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Guvernului 295/2021, cu anexele aferent. Acel document a trecut prin Parlament, iar deputații protestatari au avut tot timpul din lume, începând cu 17 noiembrie 2020, pentru a protesta la formalități precum gen/sex sau steagul României pe document.
În ceea ce privește revenirea la formulare ”sex” pe noua carte de identitate, Cătălin Giulescu a insistat pe faptul că reprezintă o soluție reală. „Orice opțiune este posibilă. Vom analiza cu foarte mare atenție și în urma unei analize atente este foarte posibil ca mențiunea respectivă să fie Sex. Pe de altă parte trebuie precizat că Regulamentul UE precizează în preambul la punctul 24 de Sex și la punctul 27 de Gen. Totodată, în partea dispozitivă, în art. 3 alineatul 2 în paragraful 2 veți vedea că utilizează ‘expressis verbis’ expresia Gen, adică avem o dispoziție expresă. (..)
După cele 5-6 luni de teste de utilizare vor fi 3-4 luni de forță în care vom încerca să ajungem la capacitatea necesară pentru a nu avea programări mai mari de 5-10 zile, dupa care vom începe extinderea la nivel național și cu siguranță la momentul respectiv vom vorbi de o noua versiune de carte.Până atunci orice propunere este binevenita și va fi luată în considerare.”, a mai declarat miercuri directorul general al Direcției de Evidența Populației din MAI.