Bogații pandemiei | Cum ”s-au îngrășat” Apple și Microsoft în plină criză sanitară și cum a fost posibil
Criza sanitară a atras și o criză economică în multe domenii, dar n-a fost un lucru valabil pentru toată lumea. Unele companii au devenit și mai mari în perioada pandemiei.
Pandemia a adus cu sine o criză sanitară în care multe persoane și-au pierdut viața, sistemele publice de sănătate au fost greu încercate, iar comportamentul societății a fost dat peste cap. Peste toate, însă, s-a suprapus și o criză de ordin economic care a afectat multe domenii.
Unele companii n-au resimțit asta, ba din contră. O analiză PwC arată că valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate din lume a crescut cu peste 10 trilioane de dolari (48%) în perioada aprilie 2020 – martie 2021. Au fost luni marcate inclusiv de lockdown şi restricţii, dar se pare că nu s-au resimțit.
Valoarea de piață a atins nivelul record de 31,7 trilioane dolari.
Care-s domeniile care au sfidat pandemia
”Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate din lume a crescut cu peste 10 trilioane de dolari (48%) în perioada aprilie 2020 – martie 2021, marcată de lockdown şi restricţii, atingând nivelul de 31,7 trilioane dolari”, potrivit analizei globale PwC ”Top 100 companii conform capitalizării de piaţă”, actualizată la 31 martie.
Toate sectoarele reprezentate în Top 100 au înregistrat creşteri uriaşe ale valorii de piaţă în anul încheiat la 31 martie 2021, ratele variind între 25% şi 75%. Tehnologia continuă să fie cel mai mare sector în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a companiilor de profil (10,5 trilioane de dolari).
Astfel, companiile din tehnologie au înregistrat în perioada analizată o creştere de 71%, faţă de valoarea lor din martie 2020. De asemenea, companiile de materii prime şi cele din industrie au înregistrat creşteri foarte mari, de 75% şi, respectiv, 68%.
Performanţe mai slabe au fost raportate de companiile din sănătate, de 25%, şi energie şi utilităţi, fiecare cu un plus de 26%.
”Capitalizarea celor mai mari 100 de companii listate din lume a ajuns la cea mai ridicată valoare de piaţă înregistrată până în prezent, fiind de peste 2,6 ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Performanţa a fost susţinută atât de succesul unor sectoare de activitate, cât şi de măsurile guvernelor şi băncilor centrale pentru diminuarea efectelor crizei sanitare. Tehnologia este indiscutabil cea mai atractivă pentru investitori, valoarea cumulată de piaţă a companiilor care activează în acest domeniu reprezentând o treime din capitalizarea totală de 31,7 trilioane de dolari a celor 100 de companii”, a declarat Dinu Bumbăcea, partener şi lider al serviciilor de consultanţă pentru afaceri, PwC România.
Apple și Microsoft, bogații pandemiei
Statele Unite continuă să domine Top 100 global, cu 59 de companii, care au înregistrat şi cea mai mare creştere a capitalizării, de 57% până în martie 2021, comparativ cu 42% în China sau 18% în Europa.
Europa a pierdut cinci companii din Global Top 100 în intervalul analizat: trei din Marea Britanie şi două din Franţa, compensate însă de reintrarea în top a două companii germane, Siemens şi Volkswagen. Cele 73 de companii reprezentate de SUA şi China (14) şi regiunile sale reprezintă 77% din totalul capitalizării pieţei Top 100 companii globale.
Apple şi-a recâştigat poziţia de cea mai mare companie la nivel mondial după capitalizarea de piaţă, cu o evaluare cu 6% mai mare decât a Saudi Aramco (care a coborât pe locul doi) şi cu 13% peste cea a Microsoft (locul 3). Capitalizarea Apple a atins în ianuarie 2021, cel mai ridicat nivel de până acum, de 2,4 trilioane dolari.
Deşi valoarea de piaţă a Amazon a crescut cu 61% în aprilie 2020 – martie 2021, compania a staţionat pe locul patru.
Top 10 este completat de Alphabet (Google), Facebook, Tencent, Tesla, Alibaba şi Berkshire Hathaway.
China Mobile a fost singura companie din Top 100 care a înregistrat o scădere a valorii de piaţă, iar Tesla a crescut cel mai mult, cu 565%. Platforma de livrare de mâncare Meituan a înregistrat a doua cea mai mare creştere a capitalizării de piaţă, de 221%.
Volkswagen a revenit în Top 100 cu o capitalizare de piaţă de 165 miliarde dolari în martie 2021, o creştere de 165% faţă de aceeaşi lună din 2020, datorită sprijinului puternic din partea investitorilor şi cererii consumatorilor pentru vehicule electrice.
O revenire surprinzătoare a fost cea a Boeing, cu o creştere de 77% a capitalizării de piaţă, în contextul provocărilor ridicate de reglementările din domeniu şi a efectului negativ pe care pandemia l-a avut asupra industriei aviaţiei.