27 aug. 2021 | 20:25

Așa ceva n-a văzut Parisul: cel mai creativ mod de a explora orașul luminilor

ACTUALITATE
Așa ceva n-a văzut Parisul: cel mai creativ mod de a explora orașul luminilor

Cea mai nouă atracție turistică a Parisului sigur te va lăsa cu gura căscată.

Una din cele mai noi și interesante modalități de a vedea Parisul este cu ajutorul unui autobuz amfibiu. Acesta poate să meargă ca un automobil clasic, dar se poate transforma rapid într-o ambarcațiune de agrement.

Supranumită „rața” această modalitate de a organiza tururi ale orașelor este folosită prin multe alte colțuri ale lumii de ani buni. Din punct de vedere tehnic acestea sunt de fapt ambarcațiuni de asalt militare care au fost modificate. Din păcate în ceea ce privește fiabilitatea aceasta lasă de dorit, de altfel nu de puține ori au apărut la știri din cauză că au luat foc ori că s-au scufundat.

Cu toate acestea, versiunea pariziană are un design cu totul special. Este construit aproape în exclusivitate în Franța și este și primul astfel de vehicul care primește licența de a transporta terestru și maritim turiștii pe teritoriul capitalei franceze.

Ambarcațiunea și-a făcut debutul în această vară, iar turul poartă denumirea de Les Canards de Paris.

Turul Les Canards de Paris

Ambarcațiunea și-a făcut debutul în această vară, iar turul poartă denumirea de „Rațele din Paris”.

Acesta durează aproape o oră și 45 de minute, dintre care aproximativ 20 de minute pe apă. Distracția începe la Champ de Mars și continuă pe lângă simbolurile clasice ale orașului, inclusiv Turnul Eiffel, Pont Alexandre III, Champs-Elysees sau Arcul de Triumph.

Pe porțiunea de pe Sena vei putea admira La Seine Musicale, sala de concerte situată pe insula Ile Seguin, Parc de Saint-Cloud sau zgărie norii din districtul comercial La Defense. Turul se termină acolo unde începe, în apropiere de faimosul turn al Parisului.

Turul este disponibil atât în limba franceză cât și în engleză, iar în momentul în care autobuzul ajunge pe apă organizatorii împart veste de salvare celor aflați la bordul „navei”.

După succesul de care s-a bucur Les Canards de Paris, autoritățiile lucrează acum la design-ul unui autobuz amfibiu, de data aceasta 100% electric.