02 mart. 2021 | 16:08

Aplicația pentru care pandemia a venit la fix: ce așteaptă de la 2021

ACTUALITATE
Aplicația pentru care pandemia a venit la fix: ce așteaptă de la 2021

Pe perioada pandemiei, a crescut consumul de conținut online, dar platformele de socializare au fost și singurul mod în care ai putut ține legătura cu cei dragi.

Aplicația Zoom a cunoscut o creștere neașteptată anul trecut, când lumea e experimentat mai multe perioade de lock-down. Prin intermediul aplicației, oamenii au putut ține legătura unii cu alții de la distanță, iar ședințele cu colegii și șefii s-au mutat în mediul virtual.

Împulsionați de acest succes, cei de la Zoom au planuri mari și pentru acest an.

Zoom se așteaptă la creștere și-n 2021

Nu e clar încă dacă viața va reveni atât de repede la normal. Din acest punct de vedere, e posibil ca multă lume să lucreze de acasă pentru o bună perioadă și anul acesta. Iar asta înseamnă câștiguri pentru Zoom. În 2020 veniturile companiei au crescut de peste patru ori, ajungând la 2,6 miliarde dolari, în timp ce profitul a urcat de 30 de ori, de la 21,7 milioane dolari în 2019, la 671,5 milioane dolari anul trecut.

Iar pentru anul acesta – compania estimează venituri în creștere cu 43%, până la 3,7 miliarde dolari.  În ultimele trei luni din 2020 business-ul companiei a totalizat 883 milioane dolari, de aproape cinci ori mai mult decât în ultimele luni din 2019.

Zoom a ajuns să aibă o valoare de piață de 131 miliarde dolari, o creștere uriașă dacă stai să te gândești că în ianuarie 2020, până să se extindă pandemia în toate zonele lumii, Zoom era evaluată la sub 18 miliarde dolari.

Succesul Zoom îi inspiră și pe alții

Succesul de care se bucură Zoom îi face și pe alții să vină cu funcții similare. Instagram, spre exemplu, îți permite să faci o transmisiune live cu până la trei alți prieteni într-un singur flux video. Opțiunea este intitulată Live Rooms și, deși este disponibilă în primul în rând în Statele Unite ale Americii, ar trebui să nu dureze mai mult de o săptămână până când va fi disponibilă în fiecare colț al mapamondului.

Din câte se pare, tranziția de la un live cu două persoane la un live cu maxim patru persoane a fost ”împrumutată” din Twitch Squad Stream. Scopul declarat al Instagram pentru Live Rooms este de a permite organizarea de show-uri live, jam sessions sau tutoriale în grup cu mai mult de un prieten.

Adică fix de ce are nevoie lumea în pandemie.