17 feb. 2021 | 17:33

Aceste companii fac angajări doar dacă viitorul salariat s-a vaccinat împotriva noului tip de virus

ACTUALITATE
Aceste companii fac angajări doar dacă viitorul salariat s-a vaccinat împotriva noului tip de virus

La nivel european și nu numai s-a vorbit despre diverse activități, precum călătoritul, care ar putea fi condiționate de vaccinare. Mai multe companii, însă, merg mai departe.

Mai multe companii din Marea Britanie se gândesc să condiționeze angajarea unei persoane de vaccinare. Cu alte cuvinte, dacă un candidat e eligibil pentru un post și se califică pentru un job, el nu se poate angaja dacă nu face dovada că s-a vaccinat împotriva noului tip de virus. E vorba de un contract denumit de britanici “no jab, no job”.

Depinde foarte mult de legislația muncii din fiecare stat în care se vine cu o astfel de idee, e adevărat. Dar oficialii britanici au anunțat deja că lasă la îndemâna angajatorilor dacă impun sau nu o astfel de condiție.

Pașaportul de vaccinare, așadar, de care se vorbește deja de ceva vreme ar putea fi util nu numai în cazul unei călătorii cu avionul sau intrarea într-o țară străină, ci și pe piața muncii.

Angajare doar după prezentarea dovezii de vaccinare

Potrivit FT, mai multe companii din Marea Britanie, inclusiv multinaționale, iau în calcul să condiționeze vaccinarea de existența unui vaccin. Deocamdată, la nivel național nu s-a luat o decizie similară, mai ales că un pașaport de vaccinare ridică multe probleme legate de drepturile și libertățile cetățenilor. E o măsură care e văzută drept una de obligare a cetățenilor să se vaccineze.

Or, nu toți sunt de acord să fie imunizați.

Dar companiile au mână liberă să vină cu propriile condiții, au declarat oficialii britanici cu atribuții în domeniu.

Discuțiile din Marea Britanie sunt extrem de aprinse pe acest subiect, mai ales că sunt oameni care nu se vaccinează din motive de sănătate, sarcină sau chiar motive religioase. În astfel de condiții, acești oameni sunt automat excluși atunci când vine vorba de angajare, ceea ce ar putea fi o încălcare flagrantă a drepturilor omului.

Important de spus că o astfel de idee s-ar putea răspândi rapid la nivel european. Spre exemplu, dacă o companie cu sediul în Marea Britanie, dar prezentă și-n alte țări europene decide să angajeze pe viitor doar persoane vaccinate, atunci o astfel de măsură ar putea fi valabilă în toate statele în care compania respectivă activează.

Din acest punct de vedere, legislația muncii trebuie pregătită și pentru astfel de situații. Poate că legile din prezent sunt prea relaxate sau prea restrictive. În ambele cazuri ele trebuie adaptate contextului socio-economic al vremurilor pe care le trăim.