02 ian. 2021 | 18:49

Această iluzie optică te dă peste cap mai rău decât a făcut-o 2020

VIDEO ACTUALITATE

Nu ar fi frumos să existe un concurs al iluziilor optice, iar cele mai bune să primească premii? Dar desigur că există, iar pentru 2020 avem un câștigător deosebit. La prima vedere e doar o scară, apoi vezi că nu înțelegi exact cum e.

Ce vezi în clipul de mai sus se numește „Scara lui Schröder”, dar de asta e 3D. Nu e chiar o invenție a lui 2020. Ba din contră, această iluzie optică a fost gândită de Heinrich GF Schröder și a prezentat-o lumii în 1858.

În esență, o poți percepe fie ca o scară standard care duce în jos (de la sânga la dreapta), fie ca o scară inversă (de parcă ar fi prinsă de tavan), pe aceeași direcție. În fine, asta e teoria și iluzia optică devenită clasică.

scara-lui-Schroeder

„Scara lui Schröder” în formatul clasic

În 2020, cineva a lui ideea lui Schröder și-a făcut-o 3D ca să-i schimbe și un pic sensul, dar și complexitatea. Autorul e Kokichi Sugihara, de la Universitatea Miji din Japonia, și și-a denumit proiectul: „Scara 3D a lui Schröder”.

„Obiectul 3D prezentat are în schimb două interpretări. Ambele sunt scări văzute de sus, iar interpretările se schimbă de la una la alta atunci când rotești obiectul la 180 de grade pe axa verticală”, a explicat Sugihara felul în care „funcționează” iluzia sa optică.

Astfel, când privești scara din perspectiva propusă în clipul video, pare că treptele „coboară” de la stânga la dreapta. Dar când se rotește scara, în loc să se inverseze (cum s-ar aștepta creierul) panta rămâne în aceeași direcție, iar obiectul de pe treapta de sus apare magic pe cea de jos.

Desigur, poți crea așa ceva și acasă. Cât despre competiția pe care a câștigat-o, aceasta a fost organizată de Neural Correlate Society, o organizație non-profit care promovează cercetarea științifică cognitivă. A căutat cea mai bună iluzie optică și, iată, a descoperit-o.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele