20 mai 2021 | 19:53

7 lucruri pe care nu le știai despre Marea Neagră. Ce secrete ascunde

ACTUALITATE
7 lucruri pe care nu le știai despre Marea Neagră. Ce secrete ascunde

Dacă biologul Grigore Antipa considera Marea Neagră drept un lucru unic, poetul Ovidiu nu ezita să menționeze frumusețea acesteia în scrierile sale. Cu siguranță nu sunt singurele persoane în ochii cărora Marea Neagră continuă să fascineze și să surprindă. Totuși există și lucruri mai puțin știute despre Marea Neagră despre cei care sunt pasionați să revină de fiecare dată pe litoralul românesc .

Cei de la litoralulromânesc.ro, au făcut un scurt research și astfel au reușit să alcătuiască o serie de curiozități pe care mulți nu le știu despre Marea Neagră. Aceste informații te pot ajuta atât pe tine cât și pe cei apropiați cu care le poți împărtăși. Printre întrebările care au fost mereu prezente pe buzele tuturor se află și întrebarea: De ce se numește ”neagră”?

Ei bine, răspunsul la această întrebare constă în faptul că pe țărmurile ei au acostat greci, apoi romani care au denumit-o Pontus Euxinus, iar ulterior de către turci. Aceștia au numit-o ”Karadeniz”, care înseamnă marea de miazănoapte. Explicația constă în faptul că marea era poziționată la nord de Imperiu Otoman, implicit marea de la apus.

Un alt lucru care merită menționat este faptul că Marea Neagră este formată din două mări suprapuse, dintre care una vie și una moartă. Astfel, există un strat de apă care are oxigen iar un altul care nu. Unul dintre cele mai importante particularități a celui din urmă este conținutul mare de hidrogen de sulfură. Acest gaz este unul toxic, iar aproximativ 65% din suprafața totală este lipsită de viață.

Datorită lipsei de oxigen și a prezenței de hidrogen sulfurat, nu sunt prezenți nici curenții verticali. Fără oxigen, descompunerea obiectelor, a corăbiilor și cadravelor animale nu are loc într-un mod rapid. La o adâncime mai mare de 200 de metri au fost găsite artefacte care s-au păstrat aproape intact.

Rechinii pot fi unul dintre acele lucruri neștiute despre Marea Neagră

Marea Neagră adăpostește foarte multe specii, iar pe lângă acestea, își fac apariția altele noi. Acest lucru poate avea loc datorită navelor care tranzitează zilnic apele Mării Negre aducând diferite specii din alte colțuri ale lumii care se adaptează la noul mediu.

Teama de rechini ar putea trezi spaimă în rândul turiștilor care se pot întâlni cu un ”câine de mare”. Acesta măsoară aproximativ un metru, fiind un rechin mic. Adâncimile la care trăiește sunt cuprinse între 25-75 de metri, loc greu de accesat până și de scafandri. De obicei hrana sa preferată este reprezentată de scrumbii, guvizi și hamsii, așadar, nu ai de ce să îți faci griji că ai putea vedea unul prea curând.

Datorită faptului că litoralul românesc este în apropierea gurii de vărsare a Dunării în mare, fluviul conține foarte mulți nutrienți. Acești nutrienți reprezintă hrana algelor. În ciuda faptului că nu putem vedea mai multe specii spectaculoase precum balene sau foci, totuși beneficiem de prezența unor specii rare de floră și faună.

Potrivit cercetătorilor, în zonele de coastă ale Mării Negre, peste 160 de specii sunt amenințate de extincție, printre care rândunica de mare, steaua de mare, nisetrul, pastruga, zarganul, foca de Kaliakra, marsuinul, crabul de piatră și tonul. Cu siguranță aceste informații te ajută la îmbogățirea culturii generale pe care o deții.