18 iul. 2020 | 10:15

Volkswagen vine cu „cea mai mare revoluție din industria auto”: ce planuri are gigantul

ACTUALITATE
Volkswagen vine cu

Volkswagen e cel mai mare producător auto al lumii. Acum, își adaptează strategiile astfel încât să-și păstreze poziția dominantă și-n vremurile dificile pe care le traversează industria.

Volkswagen încearcă să treacă peste criză, să se reinventeze și să gândească strategii care să-i păstreze poziția fruntașă în industria auto. Anunță, între altele, „cea mai mare revoluție din industria auto” și a trecut deja la fapte.

Primul pas e reorganizare: a numit un nou șef al diviziei software, transformată în acest an în companie, adică exact acea divizie fără de care mașinile n-ar fi atât de inteligente. Industria auto este, în momentul de față, mai mult despre conectivitate, soluții smart și mai puțin despre caroserii și piese.

Iar VW știe asta.

Cea mai mare revoluție din industria auto, promisă de Volkswagen

Așadar, divizia software va fi, cumva, mutată la Audi,  după ce Christian Senge a fost demis. Locul lui e luat Markus Duesmann, CEO-ul Audi. Grupul german încredințează, așadar, o divizie cheie unei mărci din portofoliu în care se pare că are încredere.

Șeful executiv al diviziei devine Dirk Hilgenberg, fost senior vicepreședinte pentru inginerie de producție al BMW Group, responsabl cu dezvoltarea sistemului de oeprare al vehiculelor.

Planurile diviziei sunt mari. După modelele Android și iOS, germanii vin cu propriul sistem de operare, care va fi integrat în toate modelele. E voba de  VW.OS, destinat vehiculelor electrice ale grupului Iar planurile se întind până-n 2025. Germanii au pornit și o campanie masivă de angajări.

VW vrea să angajeze nu mai puțin de 5.000 de oameni până la sfârșitul anului. Și toți vor veni pe domeniul IT, cel care redefinește deja industria auto.

„Pornim acum cea mai mare revoluție în industria auto. În câțiva ani, un sistem de operare al mașinii și conectivitățile lui cu un cloud de date securizat va face diferența. De aceea poziționarea puternică a organizației Car.Software ca o unitate cross-brand pentru dezvoltae de software în Volkswagn Group este un pas-cheie spre vitor”, a declarat Markus Duesmann, CEO Audi.

Presa de specialiate a urmărit cu atenție mișcările de la Volkswagen și n-ai cum să nu observi că aceste schimbări vin după câteva bâlbe legate de softul instalat pe noile modele ID.3 și Golf 8 (despre care am scris AICI). Vechea conducere a diviziei de software a fost găsită țap ispășitor.

Car.Software Org. va avea sediul central la Ingolstad, la sediul Audi, și birouri în Berlin, Stuttgart, Wolfsburg și Munchen, dar și alte birouri în Europa, China și SUA, Israel și India.