Veste proastă pentru jucătorii de Fortnite pe iPhone: judecătorii au decis ce se întâmplă cu jocul
După aproximativ o săptămână de când Fortnite a încetat să mai fie disponibil în Apple AppStore, Epic a dat în judecată gigantul din Cupertino și a pierdut, parțial.
În urmă cu câteva săptămâni, cei de la Epic Games au mers la cacialma cu al lor Fortnite și ”și-au luat-o în freză”, atât de la Apple, cât și de la Google. Încercând să ocolească taxa de găzduire și promovare practicată de creatorii iOS și Android, creatorii Fortnite s-au trezit peste noapte cu jocul șters din Apple AppStore și Google Play Store.
Deși au greșit, cei de la Epic au încercat să atace decizia Apple în tribunal. Au sperat să convingă judecătorul că ceea ce face gigantul din Cupertino este o manifestare ilegală de monopol. Din păcate pentru fanii Fortnite, Apple a câștigat dreptul să nu mai includă niciodată îndrăgitul joc în magazinul său virtual pentru mobile.
Partea bună pentru Epic este că alte jocuri care folosesc Unreal Engine în procesul de dezvoltare vor continua să rămână în AppStore și să fie actualizate ca de obicei. Ca referință, Apple a amenințat dezvoltatorul Fortnite că-i va desființa toate conturile de dezvoltator și va rupe legătura instrumentelor sale de dezvoltare a Unreal Engine cu iOS și Mac. Judecătorul a considerat respectiva decizie ca fiind exagerată.
Judecătoarea Yvonne Gonzalez Rogers a atras atenția celor de la Apple și asupra faptului că, deși contractul cu referire la găzduirea Fortnite în AppStore a fost încălcat, acela nu are legătură directă cu instrumentele de dezvoltare din spatele Unreal Engine. Jocul este creat de Epic Games, în timp ce Unreal Engine este produsului Epic Games International S.a r.l. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în continuare, dar gamerii vor avea cu siguranță de pierdut.
Ruling came down tonight! As expected, the TRO is granted with respect to “any affiliate of Epic Games” (in other words, Unreal Engine) but not granted with respect to Fortnite. pic.twitter.com/dy7IgKc2Ck
— sarah jeong (@sarahjeong) August 25, 2020