02 nov. 2020 | 17:32

Veste devastatoare despre Dacia Duster: dispare modelul pe care toți românii îl vor?

AUTO
Veste devastatoare despre Dacia Duster: dispare modelul pe care toți românii îl vor?

Dacia Duster a adus un succes imens atât producătorului local, cât și pentru Renault. Totuși, urmează să apară o versiune nouă, dar cu o problemă imensă. Decizia Renault pare de neînțeles.

Ultimul Duster oficial a fost anunțat în 2018. Deocamdată, Dacia a anunțat trei modele noi: Logan, Sandero și Sandero Stepway. Cele trei ne dau câteva indicii despre viitorul Duster. Dar aduc și-o veste extraordinar de proastă pentru mii de români care au văzut în Duster un SUV excelent.

Cele mai multe zvonuri despre Dacia Duster indică o schimbare de platformă. Practic, acest SUV ar trece, ca celelalte mașini, pe CMF-B. Ceea ce-i lăudabil, pentru că permite instalarea unor sisteme de siguranță mai bune. Vestea proastă e că viitorul Duster ar fi doar cu tracțiune față.

Până acum, Renault și Nissan au folosit platforma pentru alte mașini. Dar niciuna n-a avut tracțiune integrală, așa cum Dacia oferă pe Duster în prezență. Asta ne face să credem că nici viitorul Duster nu va avea așa ceva.

De ce e important că Dacia are sau nu tracțiune integrală

Pe piața auto au apărut câteva schimbări importante în preferințele șoferilor în ultimul deceniu. A crescut cererea pentru mașini mici, hatchback, unde e Sandero, a scăzut cererea de modele sedan, de unde și decizia de-a retrage Logan de pe piețele vestice, și nu în ultimul rând au mare succes SUV-urile, pentru că prețurile au scăzut.

Cei mai mulți care vor SUV nu vor neapărat și componenta de off road. Vor o mașină mai înaltă, mai sigură, așa că nu le pasă de tracțiunea integrală. Astfel, un Duster fără 4×4 n-ar fi un capăt de lume, dar ar fi un pas în spate față de generația actuală.

Modelele lansate până acum de alianța Renault-Nissan, prin vânzările lor, au arătat că șoferii europeni nu sunt neapărat interesați de tracțiune integrală. Asta înseamnă fie că Duster va pierde câteva mii de cumpărători din Europa, în dauna altor mărci care oferă 4×4, fie va recupera prin dotări și un preț bun. Vom afla pe final de 2021.