FOTO Cu trenul până la Aeroportul Otopeni: în ce stadiu se află calea ferată

FOTO Cu trenul până la Aeroportul Otopeni: în ce stadiu se află calea ferată

Autoritățile au promis o linie ferată care să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Investiția era utilă mai ales în contextul EURO 2020. Turneul a fost amânat, dar proiectul a mers înainte.

În acest moment, pasagerii care ajung pe Aeroportul Otopeni n-au la îndemână prea multe soluții decente pentru a ajunge în centrul Capitalei. Mulți apelează la taxi sau Uber tocmai pentru că mijloacele de transport în comun sunt prea puține. Așa că Guvernul a venit cu un proiect – o linie de cale ferată care să lege Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă.

Proiectul era cerut și-n contextul EURO 2020, când Bucureștiul ar fi trebuit să găzduiască patru meciuri. Turneul a fost amânat, dar autoritățile susțin că proiecul feroviar n-a fost abandonat. Ba din contră, s-au făcut progrese.

Cum arată linia de cale ferată până la Aeroportul Otopeni

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a prezentat imagini cu viitoarea stație de tren din incinta aeroportului Henri Coandă. Oficialii susțin că lucrările pentru trenul de Otopeni ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii august.

De precizat că proiectul era relativ ușor de făcut, din moment ce o linie de cale ferată exista deja, dar ea se oprea chiar înainte de aeroport. Ce au făcut autoritățile acum a fost să prelungească această linie și să creeze o stație în terminalul de la aeroport.

Valoarea proiectului e de aproape 400 de milioane de lei, fără TVA. Contractul prevede construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, a unui viaduct de 1,52 km care va traversa DN1, trei podeţe, instalaţie de centralizare electronică şi o staţie de călători la terminalul T1. Ministrul Tineretului și Sportului a efectuat o vizită acolo și s-a arătat optimist.

„La Băneasa totul este în ordine, se lucrează, dar impresionantă este calea ferată. Mai mult decât prilejul unei foarte bune organizări, mă impresionează utilitatea ei generală ulterioară. Pentru că în sfârşit investiţia asta va aduce Bucureştiul în secolul XXI. Să legi aeroportul de gară este, din punctul meu de vedere, un semn de normalitate socială europeană, atât de utilă, de necesară. La sfârşitul lunii august ar urma să fie finalizată, pe 26 august mai exact”, a declarat Ionuț Stroe.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI