21 mai 2020 | 17:56

Toți șoferii cu mașini pe benzină și motorină trebuie să știe asta. Greșeala uriașă care îți poate distruge autovehiculul

AUTO
Toți șoferii cu mașini pe benzină și motorină trebuie să știe asta. Greșeala uriașă care îți poate distruge autovehiculul

În funcție de mașina pe care ai, ești predispus anumitor probleme. Fie că vorbim de-un motor pe benzină, fie că e vorba de unul diesel, e bine să fii mereu atent la ce tip de combustibil ai, ca să nu greșești grav de tot.

Una dintre cele mai stupide greșeli e să pui motorină în rezervorul de benzină și viceversa. E frecventă mai ales la șoferii începători, care n-au fost prea atenți la ce mașină au. Se întâmplă, nu-i un capăt de lume.

Totuși, este, de departe, cel mai grav scenariu care poate porni de la o greșeală atât de mică. Benzina este extrem de nocivă automobilelor diesel, iar dacă ai umplut rezervorul astfel, tocmai ți-ai făcut singur o problemă mare și costisitoare.

Ce faci dacă îți dai seama că ai greșit carburantul?

Înainte de toate: nu porni motorul. Asta e valabil pentru cazul în care îți dai seama la timp. Nu trebuie să pornești motorul pentru că, altfel declanșezi circuitul combustibilului greșit în sistem și atunci se complică situația.

Dacă ai pus benzină într-o mașină diesel, trebuie să ajungi la service. Mecanicul va trebui să schimbe filtrul de motorină. Deoarece motorina nu este atât de inflamabilă ca benzina, nu va exista suficientă compresie pentru a aprinde combustibilul, iar motorul nu va porni. Ține cont și că, în funcţie de cât de multă benzină ajunge în motorul diesel, repararea poate fi mai scumpă, în unele cazuri extreme un motor nou ar fi mai ieftin decât reparaţiile.

Dacă ai pus motorină în mașina pe benzină, consecinţele nu vor fi atât de grave ca în prima situaţie. Cel mai probabil se vor înfunda injectoarele sau se va depune motorina arsă în interiorul motorului, dar nimic nu se distruge iremediabil.

Soluția aici, dacă ți-ai dat seama, e să goleşti rezervorul cu un furtun şi să alimentezi cu benzină de cifră octanică mare ca să diluezi motorina rămasă în rezervor.

Dacă ai apucat să porneşti şi să circuli cu maşina, deşi ai alimentat cu motorină, cel mai probabil motorul s-a înecat. În acest caz se recomanda curăţare injectoarelor, a pompei de benzină şi a instalaţiei.