Toți cei care stau la bloc ar trebui să știe toate acestea. Poate oricând să intre la tine în apartament fără acordul tău
Cel mai probabil stai la bloc în România. Și în acest caz ar trebui să știi câteva lucruri despre ce se întâmplă.
Sunt câteva detalii pe care orice om care stă la bloc ar trebui să le știe. Astfel, dacă știi ce se poate întâmpla, eviți o mulțime de probleme. De exemplu, știi cine îți poate intra în apartament fără acordul tău? Da, sunt astfel de oameni.
Actuala lege a asociațiilor de proprietari, adică legea nr. 196/2018, prevede ca unuia din membrii asociației de locatari să îi fie permis accesul în apartamentul tău. Scopul trebuie să fie realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență.
Cum se face accesul unui membru al asociației de locatari?
Accesul se va realiza doar în baza existenței unui preaviz de motivare. Va fi redactat în scris care îți va fi înmânat cu cinci zile înainte. Asta dacă e vorba despre construcții sau reparații care necesită realizate în apartamentul tău.
În contextul unor situații de urgență care necesită deplasarea asociației de proprietari la tine în locuință este necesar un preaviz care îți poate fi înmânat chiar și cu 24 de ore înainte. Totuși, e bine să știi că accesul în apartmant îi va fi permis nu doar președintelui de bloc, ci și administratorulului blocului sau personalului calificat care trebuie să realizeze lucrările de amenjare sau reamenajare ce țin de construcția blocului.
Este important de precizat că refuzul de a primi una din aceste persoane amintite mai sus atrage sancțiuni care pornesc de la 500 de lei și care pot ajunge chiar și la 3.000 de lei. Acestea sunt specificate în legea nr. 196/2018.
Legea a intrat în vigoare aproape de finalul anului 2018. Aceasta stabilește toate aspectele legate de conviețuirea într-un bloc de locuințe, dar și condițiile în care se pot înființa și își pot desfășura activitatea asociațiile de proprietari. Dacă e vorba de permiterea intrării în locuință pentru lucrări de reabilitare, în urma cărora proprietarii de apartamente se aleg cu pagube în locuința lor, aceștia vor fi despăgubiți de către asociația de proprietari, din fondul de reparații.