Cât de prost a funcționat strategia Suediei și-a devenit țara cu cele mai multe decese
Suedia este țara cu cea mai controversată strategie adoptată împotriva virusului. Totuși, rezultatul nu a fost nici pe departe cel așteptat de autoritățile de aici.
Spre deosebire de majoritatea statelor lumii, autoritățile suedeze au ales să abordeze diferit pandemia de coronavirus. Astfel, în loc să pună țara în carantină și să implementeze restricții severe prin care să oblige cetățenii la respectarea distanțării sociale, statul suedez a lăsat aceste decizii la alegerea locuitorilor. De exemplu, școlile au rămas deschise pentru cei sub 16 ani, iar cetățenii au putut merge la baruri și restaurante sau la sală.
Acum, Suedia a ajuns să fie țara cu cel mai mare număr de decese pe cap de locuitor din lume. Vorbim despre peste 4.540 de oameni care au murit de coronavirus în această țară, la o populație totală de puțin peste 10 milioane de locuitori. În comparație, țările vecine ale statului suedez au înregistrat mult mai puține decese. De exemplu, Norvegia a avut doar 237 de decese din cauza COVID-19, iar Finlanda doar 321.
De asemenea, rata mortalității per un milion de locuitori este de 5,29 în statul suedez. În acest top, pe locul doi se află Marea Britanie, cu o rată de 4,48. Marea Britanie este și ea una dintre țările care a adoptat mult mai greu măsurile restrictive pe teritoriul său.
Ce spun oficialii din Suedia despre situație
Epidemiologul principal al Suediei și, în principiu, cel care s-a ocupat de strategia foarte permisivă împotriva pandemiei recunoaște acum că țara sa a avut prea multe decese din cauza COVID-19. Anders Tegnell, care a criticat până acum măsurile restrictive luate de restul țărilor lumii, spune acum că Suedia ar fi trebuit să facă mai multe pentru a reduce răspândirea virusului.
„Dacă ar fi să întâlnim aceeași boală, cu aceleași cunoștințe pe care le avem astăzi, cred că răspunsul nostru ar ajunge undeva între ceea ce a făcut Suedia și ce a făcut restul lumii”, a spus Anders Tegnell într-un interviu.