Știrile false, prevenite prin tehnologii avansate: ce se schimbă înaintea alegerilor din 2020
În contextul în care 2020 este an electoral, iar rezultatul alegerilor de acum patru ani a fost grav influențat de știrile false răspândite în online, mai multe instituții de presă speră să schimbe ceva.
Mai multe organizații media au decis să-și unească forțele în acest an pentru a preveni răspândirea de știri false într-o manieră eficientă. În acest sens, au creat The Trusted News Initiative (Inițiativa Știrilor de Încredere), o coaliție formată din publicații importante la nivel global, împreună cu câteva companii importante din tech, Microsoft, Google și Facebook.
Pentru a combate crearea de știri false ce par să provină de la instituții consacrate de presă, TNI lucrează la o tehnologie de certificare a știrilor răspândite în format digital, un fel de filigram digital intitulat Project Origin. În final, creatorii de conținut original speră că, după implementarea noului sistem, vor fi mai eficienți în a diferenția știri false de cele create în scopuri malițioase.
Într-un comunicat al celor de la BBC pe marginea subiectului, oficialii celei mai importante insituții britanice de presă explică problema cu care se confruntă acum.”Siglele, stilul vizual și alți indicatori tradiționali de încredere nu mai sunt suficienți pentru a asigura legitimitatea conținutului informațional.” Din acest motiv, prin Project Origin, orice conținut va beneficia de un watermark digital pe care îl vei găsi pe conținutul publicat de către membrii TNI. În acest fel, va fi mai ușor pentru agregatori de conținut ca Facebook sau Google să înțeleagă și marcheze ca atare conținutul autentic.
Din păcate, prea multe detalii despre noul proiect nu au fost încă făcute publice și nu este clar dacă vor fi vreodată expuse online. S-ar putea să fie doar implementate. În ceea ce privește membri The Trusted News Initiative (TNI), lista include BBC, New York Times, CBC și Wall Street Journal, pe lângă Google și Microsoft. AP și Washington Post se vor asocia proiectului în următoarele luni.