Spațiul Schengen nu va mai fi ce a fost: ce se întâmplă cu granițele, din cauza atacurilor teroriste
Franța a căzut victimă mai multor atacuri teroriste în ultima lună. Din acest motiv, Angela Merkel și Emmanuel Macron au anunțat mai multe modificări aduse spațiului Schengen.
Dintr-un punct de vedere, astfel de măsuri erau inevitabile. În timp ce Macron s-a bătut cu pumnul în piept în ceea ce privește dreptul la liberă exprimare în contextul atentatelor recente, politica externă s-a schimbat peste noapte. Libera trecere între țările europene ar putea deveni un vis frumos în viitorul apropiat.
Printr-un set de declarații de presă care au avut loc la distanță de câteva minute, cancelarul Germaniei și președintele Franței au cerut o reformă urgentă a sistemului de frontiere deschise din spațiul Schengen, potrivit Reuters.
În ambele declarații, pretextul a fost clar. Discutăm de o consecință a atacurilor teroriste din ultima perioadă. Sistemul de frontieră deschisă al spațiului Schengen va fi reformat. „Vreau să menţionez sistemul de intrare-ieşire din spaţiul Schengen, care ar trebui să fie gata în 2022″, a spus ea după o întâlnire cu alţi lideri europeni marţi, relatează Reuters: „Este vital să ştim cine intră şi cine părăseşte spaţiul Schengen”, citează Mediafax.
Președintele francez a repetat ideea, poate pe un ton un pic mai grav, mai afectat. Amenințarea terorismului este o realitate europeană care are nevoie de un răspuns coordonat și rapid, a declarat marți președintele francez Emmanuel Macron. Tot atunci, a spus că reporterilor prezenți în teleconferință că Europa trebuie neapărat să lucreze la o regândire a frontierei deschise din spațiul Schengen.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, preşedintele Consiliul European, Charles Michel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, participă marţi la un minisummit UE pe tema reacţiilor la atacurile teroriste din Franţa şi Austria. Toate au avut loc în ultimele săptămâni și nu par să se oprească prea curând, fără măsuri agresive, implementate rapid.