Schimbare fără precedent de la Banca Transilvania: toți românii pot face asta acum
Dacă vrei să devii antreprenor, ai mijloacele de a-ți înființa firma, de a deschide contul de capital social și contul curent la Banca Transilvania, în totalitate online.
Banca Transilvania pune la dispoziția antreprenorilor și o serie de programe şi facilităţi online, complementare banking-ului: cursuri, site cu întrebări şi răspunsuri și chiar chatbot.
Aceste facilităţi pot încuraja spiritul antreprenorial şi folosirea mediului online în favoarea educaţiei antreprenoriale.
Cum îți deschizi firma online?
Înfiinţarea firmei
Viitorii antreprenori au acces la servicii online pentru înfiinţarea sau modificarea unei firme sau a unui PFA, fără a fi necesară deplasarea la Registrul Comerţului, cu ajutorul REGnet, partener al Băncii Transilvania pe BT Store, hub online cu soluţii complementare banking-ului.
Deschiderea contului de capital social
Una dintre condiţiile pentru a avea propria firmă, Atât deschiderea, cât şi administrarea unui cont de capital social la BT se poate face 100% online.
De la începutul pandemiei şi până în prezent au fost deschise peste 700 de conturi de capital social, în domenii de activitate precum comerţ, IT&C, construcţii, transport, hoteluri şi restaurante.
Deschiderea contului de antreprenor
Deschiderea acestui tip de cont se poate face tot online, prin NEOcont, la Banca Transilvania.
În funcţie de specificul afacerii, antreprenorii au acces la Contul Primul An Gratuit, respectiv la Nelimitat, în variante în funcţie de numărul de operaţiuni realizate în fiecare lună.
Pachetele conţin servicii de bază de care are nevoie un antreprenor: carduri business de debit, online banking, alertă pe cont etc. Banca a lansat NEOcont pentru antreprenori în iunie, fiind una dintre priorităţile lansărilor de soluţii digitale în contextul pandemiei, iar de atunci peste 100 de companii şi-au deschis online cont la BT.
Digitalizarea mediului antreprenorial
Pe lângă soluțiile de deschidere a unei firme, BT pune la dispoziție numeroase instrumente online. Printre acestea se numără Chatbotul Raul, unul dintre canalele de comunicare în timp real cu antreprenorii prin WhatsApp, Facebook Messenger şi Skype.
Opţiunea de WhatsApp Banking a fost lansată în mai anul acesta. Prin chatbot se pot afla instant informaţii precum IBAN, soldul contului, cecuri şi bilete la ordin, iar de la începutul pandemiei au avut loc aproape 4.000 de interacţiuni unice.
Un alt instrument online este BT Store, care oferă antreprenorilor acces la soluţii online pentru gestionarea afacerii – facturare, contabilitate primară, gestionarea cash-flow-ului, recrutare, soluții de eCommerce, generator online de documente, web development sau predicţie financiară.
Cele 15 firme partenere BT sunt: Smart Bill, Blugento, eJobs, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Ebriza, ThinkOut, Calendis Business, REGnet, DocAv, iFactor, IT Hit, Termene.ro, CFO App, PrimeDash şi Namirial. Motorul de căutare online, ÎntrebBT, este metoda prin care pot fi aflate mai multe despre produsele şi serviciile Băncii Transilvania, dar şi despre cum trebuie să procedeze în relaţia cu banca, în funcţie de context.
Pe perioada stării de urgenţă a fost unul dintre cele mai accesate canale de comunicare BT, cu 1 milion de vizitatori care au făcut peste 2,7 milioane de vizite. În plus, BT Club oferă cursuri de educaţie financiară pentru cei peste 25.000 de membri.