02 iun. 2020 | 07:30

Sărăcia provocată de coronavirus, mai gravă decât boala: concluziile dramatice ale unui raport UNICEF și Salvați Copiii

CHESTII
Sărăcia provocată de coronavirus, mai gravă decât boala: concluziile dramatice ale unui raport UNICEF și Salvați Copiii

În timp ce multe țării se străduiesc să repornească economia înainte de dispariția completă a cazurilor de coronavirus, un raport UNICEF confirmă faptul că ar putea fi deja prea târziu pentru foarte mulți copii.

Foarte mulți analiști economici și oameni obișnuiți au început să-și dea seama că problemele economice provocate de coronavirus s-ar putea să fie mai grave decât pierderile de vieți omenești. Deși nu ar trebui comparate niciodată, în momentul în care am ajuns la milioane de persoane în șomaj tehnic, era evident că sărăcia românilor ar putea deveni foarte gravă, rapid. Această situație s-a repetat în multe colțuri ale lumii, iar cei de la UNICEF au agregat rezultatele.

Nu mai puțin de 86 de milioane de copii vor ajunge să trăiască în sărăcie până la finele acestui an, din cauza pandemiei de Covid-19. Valoarea cu pricina reprezintă o creștere de 15% până la 672 de milioane de copii sărăci în fiecare colț al mapamondului.

Aproape două treimi dintre aceștia trăiesc în Africa Subsahariană și Asia de Sud. Cu toate acestea, țările din Europa și Asia Centrală ar putea înregistra cea mai semnificativă creștere, de până la 44% în regiune. America Latină și Caraibe ar putea înregistra o creștere de 22%, potrivit Mediafax.

„Pandemia de coronavirus a generat o criză socio-economică fără precedent, care consumă toate resursele familiilor din întreaga lume”, a declarat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „Amploarea și profunzimea greutăților financiare cu care se confruntă familiile ar putea să anuleze progresele realizate de-a lungul anilor pentru reducerea sărăciei în rândul copiilor și să îi priveze pe aceștia de serviciile esențiale. Fără măsuri concertate, familiile care abia se descurcă ar putea fi împinse în sărăcie, iar cele mai sărace familii s-ar putea confrunta cu lipsuri nemaiîntâlnite de zeci de ani”, a adăugat oficialul UNICEF.

Salvați Copiii și UNICEF avertizează că impactul crizei economice globale cauzate de pandemie și de politicile de combatere este dublu. Pierderea imediată a veniturilor înseamnă că familiile au mai puține posibilități de a-și asigura nevoile de bază, inclusiv alimente și apă, de a avea acces la asistență medicală sau la educație, iar riscul de căsătorii timpurii, violență, exploatare și abuz la care pot fi expuși copiii crește. Când apare o contracție fiscală, pot scădea atât accesul, cât și calitatea serviciilor de care depind familiile.

„Impactul dur al pandemiei de Covid-19, din punct de vedere al sărăciei, îi va lovi cel mai tare pe copii. Copiii sunt extrem de vulnerabili chiar și la perioade scurte de înfometare și malnutriție, acestea putându-i afecta pentru întreaga viață. Dacă acționăm acum, cu fermitate, putem să prevenim și să limităm pericolul generat de pandemie, cu care se confruntă țările cele mai sărace și unii dintre copiii cei mai vulnerabili. Acest raport ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga lume. Sărăcia nu este inevitabilă pentru copii!”, a spus Inger Ashing, Director General Save the Children International.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele