30 apr. 2020 | 18:12

Românii cu cont bancar, vizați de anunțul BCR: s-a ajuns deja la 820.000 de clienți

BANI
Românii cu cont bancar, vizați de anunțul BCR: s-a ajuns deja la 820.000 de clienți
Hugh Han / Unsplash

Pe fondul crizei medicale, dar și cu atâtea vești despre rate și oameni în șomaj tehnic, BCR a venit cu un anunț un pic diferit.

BCR a anunțat că a atras spre aplicația de banking George aproape 820.000 de utilizatori. Banca susține că în perioada martie – aprilie a ajuns la circa 300 de conturi deschise zilnic. Numărul de tranzacții a explodat în contextul măsurilor de restricție și distanțare socială.

BCR susține că a eliberat 86.000 de carduri. Le-a trimis clienților prin curier. Ca să-ți dai seama ce înseamnă asta, numărul reprezintă 72% din totalul cardurilor expediate în acest an. Circa 40% au fost carduri George. Iar numărul de tranzacții prin aceeași platformă a crescut cu 150% în primul trimestru din acest an (față de aceeași perioadă din 2019). Iar în martie, în contextul crizei medicale, numărul de tranzacții a crescut cu peste 125% (față de aceeași lună din 2019).

Cum stă BCR față de principalul concurent

ING Bank se bucură de cea mai mare popularitate când vine vorba de serviciile digitale. În noiembrie 2019, banca a anunțat că a avut peste 1 milion de utilizatori unici de-a lungul anului în serviciul Home’Bank. Pe cifre absolute, e posibil ca ING Bank încă să fie în fața BCR, dar diferența s-ar putea reduce în această perioadă.

Indiferent la ce bancă ai contul, dacă folosești mobile sau internet banking e bine să fii mai atent ca niciodată. Recent, SRI a anunțat că pe WhatsApp circulă un virus care caută să colecteze datele de acces bancar.

Conform SRI, mesajul transmis pe WhatsApp e însoțit de un link. Acesta iniţiază descărcarea unui fișier, denumit File.apk, care infectează cu respectivul troian dispozitivele mobile cu sisteme de operare Android, versiunile cuprinse între 4.0 și 10.

Câteva zile mai târziu, SRI a avertizat în legătură cu un nou virus de tip troian care infectează soluţiile de Internet Banking direct prin browser.