Români, mare atenție la pompă: se întâmplă cu prețul la benzină și motorină

Români, mare atenție la pompă: se întâmplă cu prețul la benzină și motorină

Anul acesta va fi unul special, cu siguranță, pentru industria petrolieră. Ultimele date arată că prețul litrului de benzină și motorină va trece prin noi schimbări.

Pe 20 iulie, prețul petrolului a suferit o nouă scădere. Și e în legătură directă cu criza medicală încă în derulare. În ciuda măsurilor de relaxare luate în România și alte țări, reversul e că a crescut numărul de cazuri. Astfel, există temeri că redresarea pieței petrolului va fi amânată.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol a scăzut cu 0,34 dolari, la 40,25 dolari. La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut luni până la 42,78 dolari.

„Pandemia care pare fără sfârşit ar putea forţa statele din întreaga lume să impună restricţii severe, care vor încetini redresarea economiei şi vor reduce cererea de energie.”
Avtar Sandu, de la Phillip Futures

Scăderea de acum a venit la câteva luni după ce industria petrolieră spera la revenire. În aprilie, cererea de combustibil a scăzut cu 30%, conform Agerpres. Au urmat luni cu redresare, dar este sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Piaţa este afectată şi de informaţia că regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, în vârstă de 84 de ani, a fost internat la spital pentru un control medical, după o inflamaţie a vezicii biliare. El conduce din 2015 regatul saudit, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, care este și un aliat important al SUA.

Ce așteptări sunt pentru petrol în următorii ani

Potrivit estimărilor, cererea globală de petrol va creşte anul viitor la un nivel record – şapte milioane de barili pe zi (bpd) – datorită redresării economiei mondiale în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19). Va rămâne sub nivelul din 2019. Datele au fost prezentate în raportul publicat de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol.

De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2021 cu şase milioane bpd, la 29,8 milioane de barili pe zi, previzionează cartelul. Este primul raport în care OPEC evaluează piaţa petrolului din 2021. Estimarea nu include riscurile negative care s-ar putea materializa în 2021, cum ar fi tensiuni comerciale între SUA şi China, un nivel ridicat al datoriilor sau un al doilea val de infecţii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI