23 mart. 2020 | 19:00

Procesul complex prin care experții restaurează catedrala Notre Dame

ACTUALITATE
Procesul complex prin care experții restaurează catedrala Notre Dame

Catedrala de la Notre Dame se află în plină restaurare după incendiul care a devastat-o, însă procesul este unul extrem de complex.

În aprilie 2019, un incendiu a izbucnit la catedrala din Paris. Deși pompierii au reușit să controleze focul, acesta a cauzat pagube mari clădirii. În prezent, experții încă lucrează la restaurarea sa. Totuși, procesul prin care fac asta este unul dificil.

În procesul de stingere a incendiului care a devastat clădirea, pompierii au luat câteva măsuri de precauție, prin care se urmărea protejarea (într-un fel sau altul) a catedralei. De exemplu, au folosit presiune mai mică a apei și au evitat lovirea vitraliilor care se puteau sparge. Totuși, asta nu înseamnă că Notre Dame n-a fost puternic afectată.

La câteva zile după după stingerea incendiului, a intrat în schemă o echipă de oameni de știință specializați în restaurare din cadrul Laboratory for Historical Monuments. Sarcina a acestora a fost evaluarea condiției în care se aflau piatra, metalul și restul componentelor clădirii. Cu ajutorul acestor informații, au fost capabili să ghideze inginerii în găsirea celor mai bune soluții pentru restaurarea clădirii.

Partea interesantă din tot acest dezastru este faptul că se pot face mai multe cercetări ca niciodată despre catedrala Notre Dame. Analizănd fragmentele descoperite și cele căzute, cercetătorii au acces la mai multe date despre catedrală. De exemplu, unul dintre cercetători folosește mostre de piatră colectate din catedrală pentru a afla mai multe detalii despre carierele din care acestea provin. Un alt exemplu îl reprezintă și lemnele din podul clădirii, care permit cercetătorilor să afle cum era vremea în secolele 12 – 13.

Cum arată procesul de restaurare de la catedrala Notre Dame

Totuși, înaintea începerii procedurii efective de restaurare, întreaga catedrală trebuie decontaminată. De asemenea, rămășițele schelei montate pentru restaurările care ar fi trebuit să aibă loc înaintea incendiului trebuie îndepărtate și ele.

Primul pas este reprezentat de stabilizarea catedralei. Atât acoperișul din plumb, cât și stâlpii de susținere de cherestea care îl susțineau au fost distruse în incendiu, iar tavanul curbat era și el plin de găuri. Pentru a menține echilibrul clădirii, oamenii de știință au trecut la analizarea felului în care piatra din pereții și tavanul catedralei au fost afectate de foc.

Catedrala Notre Dame a fost construită din calcar. La temperaturi de 800 de grade Celsius, acest se poate transforma în var. Numai că, chiar și temperaturi mai joase, de aproximativ 300 de grade celsius, îi pot reduce din rezistență. Pentru a putea identifica vreo schimbare, este nevoie de analizarea culorii calcarului: dacă devine rozaliu sau negru, există semne că nu mai e la fel de rezistent.

În același timp, și caracterul poros al rocii reprezintă o problemă. În timpul stingerii incediului, unele pietre au absorbit o treime din greutatea lor în apă. Acest lucru a contribuit și el la dezechilibrarea structurii.

Și acoperișul de plumb a fost extrem de afectat de foc. Unele fragmente au ajuns la punctul de topire de 300 de grade și s-au scurs pe pereții catedralei. O cantitate de plumb s-a transformat și în particule care s-au așezat înapoi pe Pământ după incendiu, iar acestea sunt toxice pentru oameni. De asta, este nevoie de măsuri de precauție pentru cercetătorii care lucrează interiorul catedralei.