Programul Rabla pentru electrocasnice: câți bani îți dă statul dacă renunți la mașina de spălat veche
Programul Rabla pentru electrocasnice, ediția 2020, a fost pus în dezbatere publică de către Guvern. Spre deosebire de programul trecut, există câteva schimbări care te-ar putea interesa.
Guvernul a pus în dezbatere publică programul Rabla pentru electrocasnice 2020. Statul vrea să acorde vouchere pentru șapte tipuri de echipamente, între care televizoare, frigidere, aspiratoare, uscătoare de rufe sau mașini de spălat. După ce proiectul va fi publicat in Monitorul Oficial, românii vor putea aplica pentru vouchere cuprinse între 200 și 400 de lei.
Iată tot ce trebuie să știi despre programul din acest an
În acest an, sunt mai multe noutăți pentru programul Rabla pentru electrocasnice 2020. Astfel, la cum arată prooiectul pus în dezbatere publică, poți cumpăra anul acesta și aspiratoare sau uscătoare de rufe. În plus, pentru mașinile de spălat vase sau pentru uscătoarele de rufe, poți da la schimb orice produs electrocasnic.
Iată și valoarea voucherelor acordate în schimbul predării electrocasnicelor noi. Pentru aspiratoare noi, ajutorul va fi de 200 de lei, pentru mașini de spălat rufe 300 de lei, iar pentru aparate de aer condiționat, frigidere, televizoare și uscătoare de rufe – 400 de lei.
„Fiecare român va putea să aplice la oricare dintre cele 7 categorii sau chiar la toate, în măsura în care dorește să cumpere mai multe echipamente electronice și foarte repede va reuși să intre in posesia acelor bunuri. Cumpărătorul va trebui să prezinte vechiul aparat la retail sau să îl dea curierului”, spune Mircea Fecheț, secretar de stat în Ministerul Mediului.
După ce proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial, retailerii se vor putea înscrie în program și clienții vor putea aplica online pentru vouchere pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Programul are un buget total de 40 de milioane de lei. În sesiunile din anii trecuți s-au cumpărat peste 100 de mii de produse electrice și electrocasnice.
Valoarea voucherelor:
- – aspiratoare clasa A – 200 lei
- – mașini de spălat rufe clasa A++ – 300 lei
- – mașini de spălat vase clasa A++ – 400 lei
- – aparate de aer condiționat clasa A++ – 400 lei
- – frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare clasa A++ – 400 lei
- – televizoare clasa A – 400 lei
- – uscătoare de rufe clasa A++ – 400 lei