Premiile Pulitzer pentru jurnalism, acordate online: ce au câștigat New York Times și Reuters
La fel ca alte decernării de premii din ultima perioadă, premiile Pulitzer pentru jurnalism au fost acordate printr-o conferință transmisă online.
Premiile Pulitzer au început să fie decernate în 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament. Între timp, acestea au devenit cele mai importante distincții pentru jurnalism la nivel global. Decernarea din acest an a fost amânată cu două săptămâni, din cauza pandemiei și a efortului jurnaliștilor din juriu de a detalia criza globală, înaintea evaluării concurenților.
În fiecare an, premiile Pulitzer au fost acordate în cadrul unui eveniment desfășurat în cadrul Universității din Columbia, New York. De această dată, Dana Canedy, care administrează evenimentul, a anunțat câștigătorii din livingul personal, după consultarea prin ”dezbateri virtuale și digitale” cu cei 18 membri ai juriului.
„În mod ironic, prima dată când s-au acordat premiile a fost în iunie 1917, cu mai puţin de un an înainte de izbucnirea pandemiei de gripă spaniolă din 1918” a spus Dana Candey. „În aceste timpuri de incertitudine fără precedent, un singur lucru ştim cu siguranţă şi anume că jurnalismul nu se opreşte niciodată”, a subliniat jurnalista.
Ediția din acest an a premiilor Pulitzer a inclus 15 premii pentru jurnalism și 7 pentru literatură, teatru și muzică.
Cel mai important premiu al serii a fost cel pentru ”serviciu public”. Ziarul Anchorage Daily News, în colaborarea cu site-ul de investigaţii ProPublica, a ieşit câştigător la categoria „servicii publice” pentru articolele în care a dezvăluit numeroasele abuzuri sexuale petrecute în zonele rurale din Alaska, în mare parte populate de indigeni. O treime din micile localităţi ale acestei regiuni nu beneficiază de servicii de protecţie din partea poliţiei.
Premiul pentru fotografie jurnalistică de tip breaking news a fost primit de echipa Reuters, pentru modul în care a documentat protestele violente de la Hong Kong din 2019.
Ziarul New York Times a câştigat luni trei premii Pulitzer, fiind cea mai recompensată publicaţie americană la ediţia de anul acesta, pentru o serie de articole privind criza taxiurilor din New York, un reportaj internaţional consacrat preşedintelui rus Vladimir Putin şi pentru comentariul ziaristei Nikole Hannah-Jones privind contribuţia istorică a sclavilor afroamericani, transmit AFP, EFE şi Reuters.
Pe locul doi în clasamentul numărului de premii obţinute anul acesta se situează site-ul de informaţii de investigaţie ProPublica şi revista The New Yorker, care au câştigat fiecare două premii. Mai multe detalii despre subiectele tratate de articolele câștigătoare, găsiți aici.