Povestea românilor care clonează carduri și golesc bancomate prin cea mai sofisticată metodă: cum reușesc
Într-o lume a tehnologiei există riscuri la fel de mari precum progresele făcute în domeniu. Iar hackerii dezvoltă metode din ce în ce mai sofisticate pentru a-și atinge scopurile. Cu asta se ocupă și o grupare de români, care clonează carduri și fură date bancare direct din bancomat.
Presa britanică publica, prin 2015, o amplă investigație realizată în Mexic cu ajutorul unui specialist în securitate cibernetică. Așa s-a aflat atunci că multe bancomate din Cancun erau compromise și puteau fi jefuite prin, se spunea la acea vreme, „cel mai avansat hardware pentru furt de date din istorie”.
Se vorbea atunci despre persoane cu accent est-european care acționau în zona respectivă. Ajunseseră să cloneze o serie de carduri și să fure informații bancare, sprijiniți atât de cartelul din Sinaloa, cât și de mafia rusă. Ulterior s-a aflat că gruparea era formată inclusiv din cetățeni români.
Cum acționa gruparea de români
Membrii grupării aveau metode sofisticate de acțiune: plasau în interiorul bancomatelor un dispozitiv care transfera prin Bluetooth, către un smartphone, informații despre cardurile de credit și de debit. Bancomatele la care s-a intervenit se aflau în Cancun, Playa del Carmen, Cozumel și Tulum, printre alte destinații turistice, și potrivit investigației făcute de „Daily Mail”, aveau legătură cu „o companie ciudată numită Instacash”.
Jurnaliștii britanici au descoperit că dispozivitul costa numai 550 de dolari și putea fi cumpărat de pe net. Urmele companiei Instacash „se dizolvau” într-o rețea întunecată de companii care acționau ca intermediari. Atunci, existau în Riviera Maya 70 de bancomate Instacash.
Gruparea avea câștiguri uriașe din aceste operațiuni ilegale – până la cinci milioane de dolari pe lună. Mulți turiști străini au picat în plasă, iar conturile utilizatorilor erau golite în câteva minute de către persoane care aveau acces la datele contului, prin simplul fapt că se apropiau de bancomat cu un telefon în mână și localizau semnalul „Free2Move”. După acea anchetă, bancomatele au fost confiscate, dar nimic mai mult.
Pentru că astfel de furturi au mai avut loc.
Cum a intrat pe fir FBI
De la ancheta Daily Mail, însă, s-a trecut la una de amploare începută de procurorii federali americani. FBI a descoperit doi români implicați în mafia clonării cardurilor și obținerii de informații financiare de la turiști. Doi cetățeni de origine română, Florian Tudor și Adrian Nicolae Cosmin, au fost arestați în Cancun, dar au fost ulterior eliberați.
Primul a fost cercetat în țara sa pentru fraudă cibernetică, furt de informații și clonare de carduri bancare. Tudor a fost arestat în urmă cu câțiva ani la Roma, în timp ce introducea un CIP într-un bancomat automat. A mers la închisoare și a reapărut la Cancun la sfârșitul deceniului trecut.
În Riviera Maya, potrivit raportului, Tudor a adunat o armată de clonatori de carduri de origine română și rusă. Unii dintre ei au fost recrutați în Italia. Astăzi este clasat ca unul dintre asociații principali ai companiei Instacash. Raportul afirmă că, prin intermediul protecției oferite de agenți din ministere și agenți federali, și prin plata politicienilor și a armatei, mafia românească a reușit să înființeze o armată de clonatori de carduri care acționează în principalele destinații turistice din zonă.
Deși au petrecut câțiva ani prin închisoare, mulți români din rețea s-au reîntors să facă aceleași activități ilegale. Sandu Ioan Laurențiu, unul dintre membrii grupului – reținut în Mexic din decembrie 2019 -, fusese prins anterior în Las Vegas în posesia hardware-ului de furt de date care este folosit astăzi la Cancun. Laurențiu și-a petrecut un an în închisoare și a fost deportat în țara sa. Nu a trecut mult timp până când mafia rusă l-a atras înapoi la Cancun, arată G4Media.