Ploile din ultima perioadă, în statistici: consecințele schimbărilor climatice, la nivel local
După câteva luni în care românii au fost nevoiți să stea în casă, acum se confruntă cu un val masiv de precipitații. Ploile dese sunt doar cea mai recentă consecință îngrijorătoare a schimbărilor climatice întâlnite la nivel global.
Dacă ți s-a părut că a plouat mai mult în ultima perioadă în România, ești departe de a fi singur în această constatare. Problema nu ține însă de opinia ta pe subiect și de măsurătorile precise ale meteorologilor care atestă cu cifre gravitatea situației actuale.
Ca referință, în prima jumătate a lunii iunie, la Slobozia s-au înregistrat precipitaţii care au însumat 189.9 l/mp, peste 185 de litri pe metru pătrat, adică de trei ori mai mult decât media multianuală a lunii iunie, doar în zilele de 13, 14 şi 15 iunie, a anunțat marți Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit meteorologilor, „aceste elemente pun în evidenţă caracterul extrem al situaţiilor de vreme severă din această perioadă”.
Doar în comparație cu anii trecuți poți să-ți dai seama de ce ar trebui să ne îngrijorăm în legătură cu imprevizibilitatea a ceea ce urmează să întâmpinăm în următoarele săptămâni, luni și ani. Conform sursei citate, în intervalul 1-15 iunie 2020 la staţia meteo Slobozia precipitaţiile căzute însumează 189.9 l/mp, faţă de o medie multianuală lunară de 65.5 l/mp (1981-2010). În 72 de ore, distribuţia precipitaţiilor a fost astfel: 100.1 l/mp în 13 iunie, 21.3 l/mp în 14 iunie şi 63.8 l/mp în 15 iunie 2020, deci un total de 185.2 l/mp, aproape de 3 ori cât media multianuală a lunii iunie. În restul perioadei (1-12 Iunie) au căzut doar 4.7 l/mp.
Meterolologii menționează că în fiecare lună, de la 1 septembrie 2019 şi până 31 mai 2020, la Slobozia precipitaţiile s-au situat între un minim de 2.2 l/mp (martie 2020) şi un maxim de 39.4 l/mp (Mai 2020), deci în 9 luni, un total de 174.7 l/mp, valoare sub cantitatea înregistrată într-un interval de 72 de ore. În același comunicat, ANM mai arată că precipitaţiile din zilele de 13 şi 15 iunie au căzut în mai puţin de 2 ore.