16 nov. 2020 | 16:48

Planul Volkswagen care-ți arată cum a scăpat România printre degete 1 miliard de euro

ACTUALITATE
Planul Volkswagen care-ți arată cum a scăpat România printre degete 1 miliard de euro

Volkswagen e cel mai mare producător la nivel mondial și caută să-și păstreze această poziție. Cu puțin efort din partea oficialilor, România nu rata ocazia să scape 1 miliard de euro printre degete.

Volkswagen caută să-și mențină poziția de cel mai mare producător al lumii și, din acest punct de vedere, investește masiv. De ceva ani, s-a tot uitat prin partea asta de Europă pentru o nouă investiție: mai exact, o fabrică npuă pentru următoarea generație de modele Passat și Skoda Superb. A fost luată în calcul chiar și România.

Doar că n-a fost să fie.

Așa că germanii s-au orientat spre Slovacia, unde au de gând să investească nu mai puțin de 1 miliard de euro în uzina pe care au decis să o deschidă acolo.

Cum a ratat România 1 miliard de euro ca investiție din partea Volkswagen

Preşedintele grupului german, filiala Slovacia, Oliver Gruenberg, spune că investiţia grupului german va fi făcută în proiecte vizând întreaga gamă de modele produse la uzina din Slovacia şi va conduce la crearea a 2.000 de locuri de muncă în următorii ani. E o șansă pe care România a pierdut-o.

„Investiţiile totale la Bratislava sunt preconizate să se ridice la un miliard de euro. Este o investiţie în întreaga gamă de modele de la Volkswagen Slovakia”, a spus Oliver Gruenberg, la o conferinţă de presă.

Planul nu prevede majorarea capacităţii totale de producţie la uzina din Slovacia, care anul trecut a fabricat 377.750 de automobile. Această uzină, de pe porţile căreia ies în special modele de top, precum Audi Q7 şi Porsche Cayenne, exportă peste 99% din producţia sa. Industria auto, compusă din Volkswagen şi alţi trei producători auto, este coloana vertebrală a sectorului manufacturier din Slovacia şi asigură cea mai mare parte a exporturilor acestei ţări.

Slovacia produce de două ori mai multe automobile decât Italia, la o populaţie de zece ori mai mică. Constructorul auto ceh Skoda, divizie a grupului Volkswagen, a anunţat şi el vineri că producţia modelului premium Superb va fi transferată din Cehia în Slovacia. Modelele Skoda Superb şi Volkswagn Passat împart aceeaşi platformă şi multe componente.

Constructorul a ocolit România

Cum spuneam, și România a fost pe lista scurtă a țărilor luate în calcul pentru această investiție. Germanii aleseseră inițial Turcia, dar s-au văzut nevoiți să-și reconsidere planurile. Producătorul a dat înapoi după ofensiva Turciei în Siria și după ce au escaladat tensiunile cu kurzii. Volkswagen spunea atunci că urmărește evoluțiile de acolo și vine cu o decizie finală.

Era, de fapt, un refuz încă de pe atunci.

Înainte de anunțul oficial, autoritățile de la noi s-au agitat un pic și au insistat că vor face tot posibilul pentru a atrage cel mai mare producător al lumii în țara noastră.  Gheorghe Falcă, primarul Aradului la acea vreme, spunea că zona vestică este cea mai potrivită.

”Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad după a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Gheorghe Falcă.

În ciuda a ceea ce s-a declarat de la nivel oficial, România a ratat șansa. De la nivel guvernamental nu s-a depus mare efort și apoi a venit pandemia. Atenția s-a îndreptat în altă parte.