22 dec. 2020 | 14:30

Pericolul din avioane la care au fost expuși pasagerii. De la ce a pornit totul?

ACTUALITATE
Pericolul din avioane la care au fost expuși pasagerii. De la ce a pornit totul?

În decursul a sute de zboruri pe an, substanțe chimice periculoase se scurg în alimentarea cu aer a unui avion, otrăvind piloții, echipajul și pasagerii. Și de ani de zile, problema a fost în mare măsură “băgată sub preș”. Pasagerii au fost și sunt în continuare expuși unui real pericol în multe aeronave.

Aceasta este principala ipoteză de plecare într-o anchetă de proporții publicată recent în Los Angeles Times. Conform anchetei în desfășurare, problemele mecanice și scurgerile pot contamina aerul, pe măsură ce este aspirat prin motoare, ducând la boli pe termen lung, leziuni cerebrale severe și chiar moarte. Este o problemă serioasă și care abia recent a început să atragă atenția în mod serios.

La ce riscuri sunt supuși pasagerii avioanelor

LA Times estimează că, în vremurile pre-pandemice, aceste așa-numite „evenimente de fum” au avut loc la aproximativ cinci zboruri pe zi în SUA, în toate companiile aeriene. Și problema nu a dispărut odată cu apariția pandemiei de COVID-19.

Și totuși nu au existat studii la scară largă privind aceste scurgeri de fum, raportarea evenimentelor rămânând voluntare, iar companiile aeriene au ignorat activ eforturile de rezolvare a problemei. Boeing a refuzat chiar să instaleze senzori de calitate a aerului, argumentând că citirile acestora ar putea fi utilizate împotriva companiilor aeriene în eventualele litigii, potrivit anchetei.

Un singur avion, și anume Boeing 787 Dreamliner, folosește un nou sistem de distribuție a aerului care nu mai preia aerul din cabină prin motoare.

O parte din motivul pentru care problema poate fi atât de ușor ignorată este că, în multe cazuri, simptomele sunt minore. Acest lucru permite scurgerilor de substanțe să treacă nedetectate printre călătorii aparent obosiți și amețiți, care pun aceste simptome pe seama efectului altitudinii.

De exemplu, zborul 3455 al Southwest Airlines în luna iunie 2019: înainte de decolare, potrivit LA Times, avionul a fost evacuat, iar pilotul a fost îndepărtat într-un scaun cu rotile din cauza eliminărilor de fum care l-au făcut să se simtă foarte amețit. Când pasagerii au întrebat ce s-a întâmplat, Southwest ar fi dat vina pe mirosul putred de fructe din geanta unui pasager din avion.

Ancheta este în plină desfășurare, întrucât problema reprezintă un real pericol pentru călători.