Orașul viitorului poate fi ca în Snowpiercer și ideile pentru el există de peste jumătate de secol

Atât filmul, cât și serialul Snowpiercer se concentrează în special pe lupta de clasă între cei din fața și din spatele trenului. Mai interesant e să luăm însă în calcul dacă așa ceva chiar ar putea fi creat.

Am început recent să mă uit la Snowpiercer, serialul de pe Netflix (2020), creat de Josh Friedman și Graeme Manson, care este bazat pe filmul cu același nume (2013) în regia lui Bong Joon-ho – mai cunoscut pentru filmul care a câștigat câteva Oscaruri anul acesta, Parasite (2019). Până acum îl văd ca un mix între ce-i Orient Express, casa modulară, dar și încercarea oamenilor de-a evita cu orice preț apocalipsa. 1.001 vagoane pentru ultimii oameni de pe Pământ. Sau cel puțin așa cred cei mai mulți dintre cei care au prins loc în tren. Poate fi Hyperloop așa ceva? Poate, dacă putem ca perioadă de timp următorul secol.

Snowpiercer ridică și poate cea mai importantă întrebare: ce-i important?

Snowpiercer este povestea unei călătorii continue într-un tren a ultimilor supraviețuitori pe pământ după ce acesta a înghețat complet. Trenul devine casă pentru pasageri și este transformat într-un oraș, cu aproape tot ce poți găsi într-o așezare urbană: pe lângă replicarea mediului construit, acesta are și clase sociale, iar de-a lungul episoadelor urmărim cum cei de la clasa a treia încearcă să scape din acest sistem.

În timpul vizionării am început să mă întreb ce este esențial într-un oraș, ce presupune crearea unuia și dacă putem avea în realitate un astfel de tren, așa că am încercat să-mi imaginez și am descoperit că au mai fost și alții care s-au gândit la asta.

Război între Mihai și Iulia Albu, la 11 ani de la divorț. Celebrul designer, apel disperat: “Aceste atacuri trebuie să înceteze”

Limbile străine pe care le înveți cel mai greu. Trebuie să te chinui mult să le pronunți cuvintele, doar 1% dintre români reușesc

Cum ar putea arăta un astfel de oraș? Ar trebui să reproduci toate funcțiile pe care le îndeplinește o aglomerare urbană și să recreezi condițiile naturale, adică să ai o virtualizare a lumii fizice. Mai concret, ai avea probabil spații de locuit, de socializare, infrastructură, spații dedicate agrementului, restaurante, baruri, atracții de genul obiectivelor turistice, parcuri, grădini unde să poți cultiva legume și fructe etc., așa cum am văzut în Snowpiercer.

Chiar și spa, dacă e necesar

Pentru a construi astfel de medii artificiale și pentru a recrea viața dintr-un oraș ai avea nevoie de tehnologie, aceasta devenind probabil cea mai prețuită resursă din această realitate și, de fapt, esența acestei noi lumi.

Imaginea asta pe care mi-am creat-o m-a dus cu gândul la un eveniment cu multe props-uri, cu proiecții, unde entertainmentul e asigurat prin audiovizual și consum (de imagine, sunet, informație, produse etc.) și, astfel, mi-am adus aminte de Guy Debord care a scris în 1967 despre societatea spectacolului, dominată de consumerism, în care cultura devine marfă, iar mediul construit e creat ca un show, ca un fel de antidot pentru plictiseală.

Așa îmi închipui că ar fi conceput un oraș într-un tren: un mediu ușor de convertit, care poate crea rapid diferite scenarii pentru a diversifica experiențele locuitorilor, dominat de stimuli vizuali și cu imaginea care devine un substitut pentru arhitectură.

Ideea asta e explorată încă de prin 1960, când Archigram Architects au încercat să dezvolte domeniul arhitecturii fără o arhitectură propriu-zisă (despre care vorbește și Simon Sadler aici). Grupul arhitecților a propus câteva ipostaze ale unui posibil oraș mobil: plug-in city – construit ca o megastructură ce poate fi plasată în diferite locații și care devine astfel un corp separat de (accesoriu în) mediul construit deja existent, cu celule interschimbabile care reprezintă locuințe modulare, bucăți de infrastructură etc., walking city – un oraș într-o capsulă cu un design futurist, complet autonomă, instant city – un oraș ca un eveniment care își face apariția temporar în diferite comunități, format din elemente ușor de asamblat, ecrane suspendate și alte gadget-uri, case mobile, imagini proiectate ș.a.m.d.

Un concept pe care l-am putea aduce în actualitate

Ideea care stă la baza tuturor acestor proiecte este ca utilizatorii spațiilor mobile să se bucure de toate beneficiile unei metropole, în același timp să aibă parte de confort și să fie eliminate toate eforturile asociate transportului între diferite orașe (timp de așteptare, tranzit obositor, scaune incomode în mijloacele de transport, schimbare de fus orar etc.).

În anii ’60, aceste propuneri i-au provocat pe arhitecți și urbaniști să redefinească conceptul de oraș prin alăturarea tehnologiei, artelor vizuale și a publicității, însă ideile celor de la Archigram Architects au fost văzute doar ca niște exerciții de imaginație. Dar în ultimii ani pare că există un interes tot mai mare pentru mobilitate și un stil de viață nomad, astfel că proiectele experimentale de mai sus ar putea deveni mai atrăgătoare acum.

Există deja case mobile, ca aceasta construită în 2008

Dincolo de toate provocările care țin de tehnologie și sustenabilitatea unor astfel de așezări urbane mobile – vedem cum arhitecții au fost preocupați de astfel de idei și au încercat să pună pe hârtie încă de prin anii ’60 proiecte fezabile –, cred că un aspect mai dificil de clarificat ar fi accesul și dreptul la oraș.

Probabil locurile ar fi limitate, așa că mă întreb cine ar avea prioritate și în funcție de ce poți primi statutul de pasager (locuitor). S-ar mai numi oare „oraș” dacă ar fi ceva singular ori construit doar pentru cei care au capital (financiar sau chiar social) sau ar fi doar o croazieră de lux? Nu am un răspuns exact acum, dar măcar întrebarea asta îmi arată că pentru crearea unui oraș n-ai nevoie doar de un mediu fizic, ci și de niște oameni care să știe să negocieze spațiul, abilitate a cărei utilitate mi se pare că devine tot mai evidentă.

Dacă ar fi posibil azi să ne mutăm într-un astfel de oraș pe roți, ai face-o? Uite mai jos o listă cu câteva aspecte la care cred eu că ar fi necesar să reflectăm în încercarea de a lua o decizie de genul ăsta.

Ce am putea câștiga ca societate în așa ceva

Poți aduce și vegetația într-un tren-oraș

Dacă ai ajuns într-un astfel de tren, există o probabilitate mai mare să ai parte de o viață cât mai apropiată de ceea ce înseamnă bunăstare și poți să te bucuri mai mult de ceea ce poate oferi un oraș.

Poți avea acces la diferite experiențe și atracții la care poate nu ai fi ajuns, de exemplu, în același spațiu ar putea fi replicate bucățele dintr-un deșert, o junglă sau un colț dintr-un oraș euopean, cum vedem deja că se întâmplă în Dubai, unde s-a recreat, printre altele, o mică Veneție.

Orașele mobile răspund tendinței actuale de a duce o viață nomadă, poți să călătorești în propria casă și în propriul oraș și să vizitezi în același timp și alte locuri.

De asemenea, ar putea fi folosite în situații de urgență, ca în Snowpiercer, iar în realitate a fost gândit un astfel de concept de arhitectură pentru diverse tipuri de dezastre umanitare, cu diferența că aceasta a rămas la stadiul de utilitate, fără să prezinte atractivitate pentru locuit pe termen lung.

Nu va fi ca un oraș propriu-zis, asta e clar

Școala e posibilă, chiar dacă spațiul e limitat

O astfel de așezare mobilă nu ar avea memoria locului, iar orice spațiu ar fi ușor de replicat, astfel că pasagerii pot ajunge să simtă că nu aparțin niciunui oraș, că nu au o identitate legată de teritoriu și se pot simți alienați.

Locuirea într-un astfel de oraș ar putea fi văzută ca vulnerabilă pentru că existența acestui spațiu ar depinde de tehnologie. Un astfel de oraș depinde, de asemenea, și de un stil de viață care promovează consumerismul, astfel că probabil că numai o categorie de oameni ar vrea să locuiască într-un mediu ca ăsta.

Trebuie să dezvolți o infrastructură nouă în toate orașele existente pentru a permite circulația continuă a trenului. Trebuie dezvoltate noi politici statale care să clarifice statutul pasagerilor și legile cărora să se supună. În plus, ar trebui să reflectăm la conceptele de națiune și frontiere.

În Snowpiercer, miza e supraviețuirea. În realitatea care încă nu-i amenințată de o apocalipsă iminentă un astfel de oraș redus la esență ar putea redefini ce ne caracterizează drept oameni.

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.