Primul ochi bionic 3D ar putea da vedere „superumană” celor nevăzători

Primul ochi bionic 3D ar putea da vedere „superumană” celor nevăzători
Sursa foto: HKUST
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
15:44 11.06.2020

Oamenii care au probleme de vedere ar putea ajunge să vadă mai bine decât cei care nu se confruntă cu acest lucru, cu ajutorul acestui ochi bionic 3D.

Ochiul uman este unul dintre cele mai complexe organe din corpul uman, așa că aplicarea ingineriei inverse în cazul său este un proces extrem de dificil. Totuși, oamenii de știință au reușit să recreeze primul ochi artificial 3D din lume. Vestea bună nu e doar că se poate comporta ca ochiul uman obișnuit, ci că, de fapt, poate oferi o vedere mult mai bună, la nivel „superuman”.

Ochii bionici pot să redea vederea celor care și-au pierdut abilitatea de a vedea, dar pot, în același timp, să permită unui om care nu a văzut niciodată să vadă. În prezent, cele mai avansate versiuni de ochi bionic sunt cele de la companii precum Bionic Vision Australia și Second Sight, care au fost deja implantate la pacienți.

Ambele dispozitive funcționează la fel, începând cu o pereche de ochelari cu o cameră în centru. Datele din acestea sunt prelucrate de o mică unitate purtată în afara corpului și sunt apoi trimise la un implant de pe retina utilizatorului. De acolo, semnalele sunt transmise centrilor vizuali ai creierului.

Potrivit pacienților cărora le-au fost implantate dispozitivele, acestea funcționează, însă nici pe departe perfect. Utilizatorii au raportat că pot vedea din nou sclipiri de lumină, pentru prima dată după mulți ani. Din păcate, vederea pe care acestea o oferă nu este suficient de clară pentru ca aceștia să se poată baza pe aceasta pentru a ieși în lume.

Ce poate face primul ochi bionic 3D

O echipă condusă de oamenii de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong (HKUST) a dezvoltat ceea ce ei numesc Ochiul Electrochimic (EC-Eye), o îmbunătățire majoră în ceea ce privește dispozitivele de acest tip.

În loc să folosească un senzor de imagine bidimensional, precum o cameră foto, EC-Eye este modelat după o retină reală cu o curbă concavă. Această suprafață este echipată cu o serie de senzori de lumină minusculi, proiectați să imite fotoreceptorii de pe o retină umană. Senzorii sunt apoi atașați la niște fire din metal lichid, care acționează ca nervul optic.

Primele rezultate în urma testării acestui ochi bionic au fost extrem de promițătoare. Echipa a arătat că EC-Eye poate deja captura imagini relativ clar. Acesta a fost configurat în fața ecranului computerului care afișa litere mari individuale, pe care ochiul a putut să le citească.

Deși este o îmbunătățire uriașă față de modelele existente de ochi bionici, EC-Eye rămâne în continuare departe de performanța unui ochi uman natural. Totui, echipa spune că s-ar putea ca acesta să nu fie cazul pentru totdeauna. Tehnologia are potențialul să depășească ochiul uman, prin utilizarea unei game mai dense de senzori, dar și prin atașarea fiecărui senzor la un nano-fir individual.

Echipa spune chiar că folosirea altor materiale în diferite părți ale ochiului bionic ar putea oferi utilizatorilor o sensibilitate mai mare la infraroșu – în esență, aceștia ar putea beneficia, în viitor, de vedere nocturnă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: newaltas