23 iun. 2020 | 18:43

NASA te trimite pe Stația Spațială Internațională: cât costă călătoria

ACTUALITATE
NASA te trimite pe Stația Spațială Internațională: cât costă călătoria

În urma unui parteneriat cu Virgin Galactic, NASA te va lăsa să călătorești în spațiu până la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Compania Virgin Galactic a semnat un contract cu agenția spațială americană prin care urmează să fie responsabilă cu dezvoltarea unui program prin care antreneze oamenii care vor ajunge să călătorească la bordul ISS.

În primă fază, compania va identifica candidații interesați să călătorească în spațiu și, ulterior, va fi adaptat pentru a pregăti oamenii atât pentru călătoria în orbită, cât și pentru modul de utilizare a stației spațiale. Astfel, prin intermediul acestuia, clienții ar primi o oarecare experiență legată de spațiu și lipsa de greutate cu care se vor confrunta înainte de a se îndrepta spre orbită, pentru o ședere mai lungă.

NASA spune că, în cele din urmă, va evalua planul dezvoltat de cei de la Virgin Galactic, pentru a determina dacă acesta este fezabil sau nu.

Mai concret, parteneriatul înseamnă că Virgin Galactic își va asuma trei roluri în cadrul programului: procurând clienți, resurse și transport pentru a face aceste călătorii posibile. Până în prezent, compania nu a dezvăluit încă detalii concrete despre aceste zboruri viitoare în cadrul acestui program, modul în care vor opera sau cât ar putea să coste o asemenea călătorie.

NASA te lasă să călătorești la bordul ISS

Pentru zborurile propriu-zise, există trei opțiuni principale pe care Virgin Galactic le ia în considerare. Ar putea fi vorba fie despre capsula Crew Dragon a SpaceX, care a trimis recent doi astronauți NASA către ISS, despre capsula CST-100 Starliner dezvoltată de Boeing sau despre capsula rusească Soyuz. De altfel, aceasta a fost principalul mijloc de transport al astronauților americani către ISS și înapoi, până când programul Space Shuttle al NASA s-a încheiat în 2011. Agenția americană a ajuns să plătească aproximativ 80 de milioane de dolari pentru un loc rezervat în capsula rusească.

Până acum, Virgin Galactic nu a menționat pe care dintre acestea trei urmează să o aleagă pentru un viitor zbor către ISS.

După semnarea contractului cu NASA, acțiunile companiei Virgin Galactic au crescut în mod semnificativ. Luni, 22 iunie, acțiunile companiei cu crescut cu 15,%, ajungând la o valoare de 17,39 de dolari per acțiune.

Stația Spațială Internațională va fi folosită și în alte moduri

În urmă cu un an, NASA anunța că intenționează să folosească Stația Spațială Internaținală în scop comercial. Timp de zeci de ani, ISS a fost în principal un loc pentru cercetări guvernamentale și academice. Totuși, agenția spațială a anunțat că va permite companiilor accesul la ISS în scopuri comerciale, cum ar fi filmări de reclame sau filme, și chiar va permite acestor companii să trimită proprii astronauți privați la bordul stației.

Până în prezent, o companie numită Axiom, care vizează construirea unei stații spațiale private, a anunțat planurile de a-și trimite proprii reprezentanți către ISS, la bordul unei capsule Crew Dragon, la sfârșitul anului viitor.

De asemenea, agenția spațială încearcă să se asocieze cu sectorul privat și în ceea ce privește întoarcerea omului pe Lună. La începutul acestui an, a acordat contracte în valoare de aproape un miliard de dolari către trei companii, pentru a dezvolta nave spațiale capabile să transporte astronauți către suprafața lunară și înapoi.