Modificarea de la programul Rabla care ar putea ține Dacia și Ford pe linia de plutire

Modificarea de la programul Rabla care ar putea ține Dacia și Ford pe linia de plutire

Parlamentul vrea să forțeze Guverul să vină cu niște modificări la programele de tipul Rabla pentru a sprijini producători cu activități în România precum Dacia și Ford.

Programul Rabla e programul guvernamental prin care Guvernul vrea să stimuleze achiziția de mașini noi, mai prietenoase cu mediul. În acest scop, a venit și cu programul Rabla Plus destinat achiziției de mașini electrice sau hibrid.

Pe lângă aceste programre de reînnoire a parcului auto mai sunt și altele destinate înlocuirii echipamentelor electrice și electronice uzate. adică un fel de Rabla în domeniul electrocasnicelor. Există niște plafoane și niște bugete aprobate la nivel național sau local în acest sens.

Dar Parlamentul vrea să pluseze.  Pentru a sprijini pe cei care produc în România, un proiect PSD cere ca bugetele alocate pentru anul 2020 pentru programele naționale de acest fel să fie majorate, chiar dublate în cazul programului Rabla clasic. Marii beneficiari ar fi, evident, Ford și Dacia.

Modificarea de la programul Rabla care ar putea ajuta Dacia și Ford

Dacă inițiativa devine lege, atunci Guvernul trebuie să bage adânc mâna în buzunar. Mai exact, ar trebui să transfere nu mai puțin de 780 milioane lei de la Fondul de rezervă.

În cazul Programului Rabla clasic, sumele s-ar dubla.  Susținătorii proiectului citează date ale Institutului Național de Statistică, potrivit căruia producția industriei auto s-a diminuat în primul trimestru din 2020, față de aceeași perioadă din 2019, cu 11,3%, iar cifra de afaceri cu 5%, în condițiile, în care în primele 2 luni din 2020, se înregistraseră creșteri lunare de peste 5%. În acest context, ar fi nevoie de un astfel de stimul la care Guvernul să pună umărul.

Proiectul PSD prevede ca bugetul Rabla clasic să se dubleze, adică să ajunga la suma de 910 milioane lei, iar bugetul Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate ar urma să se majoreze la 300 milioane lei. De asemenea, bugetul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Rabla plus), ar urma să crească la 200 milioane lei.

Proiectul mai prevede ca o parte ca primele de casare, ecotichetele și voucherele pentru bunurile electrocasnice să își mențină valoarea la nivelul actual, dar pe lângă aceste prime să se acorde o primă de preferință, în sumă de 1.000 lei, pentru persoanele care optează pentru cumpărarea unui autoturism din producția internă.

Nu numai Guvernul lansează astfel de programe. Pe la începutul anului, Gabriela Firea anunța că vrea să ofere 5.000 de eco-vouchere de câte 9.000 de lei pentru autoturisme noi, electrocasnice sau electronice, în schimbul predării unui autovehicul poluant. Prioritate aveau cei cu mașini vechi care locuiau în centrul Capitalei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI